Unii zic că omul e un
mare măgar,
alţii afirmă că e
şi el doar un animal...
Unii spun că omul e
doar o bestie ce înfioară,
alţii susţin că el
e doar vită de povară...
Unii zic că omul e un
bou care nu gândeşte,
alţii afirmă că e
şi el doar ceea ce este...
Unii spun că omul e
un porc fără conştiinţă,
alţii susţin că el
e doar lipsit de bunăvoinţă...
Unii zic că omul e un
cal care se istoveşte,
alţii afirmă că e
şi el doar viaţă ce se risipeşte...
Unii spun că omul e
un câine turbat care latră,
alţii susţin că el
e doar o casă fără vatră...
Lumea ne spune că
omul nu e fiinţă de poveste,
ea susţine că el e
doar spre a fi...
Viaţa zice însă că
omul poate fi mai mult decât este,
ea afirmă că el o
poate iubi...
Poezii animalice, Radu Lucian Alexandru
http://www.scribd.com/doc/131230044/Poezii-animalice-Radu-Lucian-Alexandru
http://www.scribd.com/doc/131230044/Poezii-animalice-Radu-Lucian-Alexandru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu