"I.
Rearanjare
Îmbrăcată
cu o fustă scurtă şi cu o cămaşă larg descheiată la gât,
purtând pantofi cu toc înalt în picioare, Mirela, secretara
primarului şi Delia de la registratură (purtând pe ea un sarafan
şi o cămaşă albă şi pantofi cu tocuri normale în picioare)
intră în scenă (în sala de căsătorii de la primărie) din
partea stângă.
Delia:
Mirela, nu
crezi că ar fi bine să redecorăm puţin sala asta de cununii? Că
prea e vraişte pe aici...
Mirela:
Păi eu de unde să ştiu? Întrebă-l pe domnul primar că el
hotărăşte ce şi cum.
Delia:
L-oi întreba şi pe el dar acum te întreb pe tine că tu eşti
secretara lui şi am văzut că de obicei ştii ce gândeşte...
Nu ştiu cum faci dar eşti la curent cu toate gusturile lui... Cum
reuşeşti? Îl tragi de limbă sau cum?
Mirela:
Nu-ţi spun... Au şi secretarele secretele lor... Dar tu nu ai o
idee rea!... (Arătând spre uşă:) De exemplu, ce caută
dragă uşa asta aici?
Delia:
Ştiu şi eu? O fi cumpărat-o domnul primar, pentru casa lui în
construcţie şi o păstrează aici până o montează... Că doar
cine vine în timpul săptămânii să se cunune? Nimeni!
Mirela:
Chiar aşa Delia, spune-mi te rog, că tu lucrezi la
registratură, e cineva programat la sfârşitul săptămânii?
Delia:
Nu e nimeni Mirela! În ziua de azi nu prea se mai cunună
lumea... Stau aşa hăndrălăi, unii cu unele şi uită să se mai
cunune. Nu mai au respect pentru instituţia căsătoriei.
Mirela:
Aşa e! Oamenii sunt neserioşi în ziua de azi...
Delia:
Ia pune tu mâna să scoatem uşa asta pe hol, că nu şade deloc
bine aici! Poate cu timpul vor veni totuşi niscaiva doritori să se
cunune şi ce or zice când or vedea ditamai uşa în sala de
cununii?... (Scot uşa afară din scenă prin partea stângă.
Delia revine cu o mătură în mână şi începe să măture de zor
până ajunge la masa de pe scenă.)
Delia:
Mirela?
Mirela
(reintrând în scenă): Da!
Delia
(punând mătura de o parte): Ia prinde şi de masa asta să o
mutăm mai pe centru... Aşa... Şi acum scaunele... Foarte bine...
Nu arată mai bine acum?
Mirela:
Arată. Dar fără miri tot o cameră goală rămâne.
Delia:
Lasă dragă Mirela nu mai ofta, că vine şi vremea mirilor...
II.
La pensie?
(Îmbrăcat
în costum, bine aranjat, primarul intră în scenă din partea
dreaptă, ţinând în mâna stângă un registru şi un stilou.)
Primarul:
Văd că redecoraţi pe aici. Foarte bine. Mi-a telefonat unul
Aurelian că vrea să se însoare urgent... Trebuie să ajungă
imediat... O fi pierdut vreun pariu sau ceva, că altfel nu înţeleg
de unde atâta grabă. Că doar lucrurile acestea nu se fac aşa de
pe o clipă pe alta. Că trebuie pregătire şi chibzuială şi
reflecţie...
(Primarul
pune registrul şi stiloul pe masă apoi se aşează la masă.)
Delia:
Cum aşa domnule primar? Chiar acum vine cineva să se cunune?
Dar nu e Sâmbătă! Nici Duminică! Şi nici 1 Aprilie!
Primarul
(stând la masă): Asta este! Nu comentăm noi. Suntem slujbaşi
ai guvernării civile şi ne facem datoria când patria şi cetăţenii
ei devotaţi ne-o cer. Vor oamenii acte? Le dăm acte! Doar avem o
grămadă de certificate de căsătorie ce aşteaptă să fie
completate. Şi un-doi le completăm...
Luăm
un stilou (ia stiloul în mână) şi le completăm datele...
Apoi întrebăm clientul... Şi el zice „Da!” (Nici unul nu a zis
până acum „Nu!” - Nu ştiu ce e cu ei...) Şi apoi întrebăm
clienta. Şi ea, să vezi surpriză, o să zică tot „Da!”... Şi
cu asta basta. (Pune stiloul pe masă.) Îi declar căsătoriţi,
bem şampania şi pleacă oamenii fericiţi cu hârtia în buzunar.
Nu e asta o muncă frumoasă? – Le dai la oameni hârtii şi îi
faci fericiţi...
Delia
(aşezându-se pe un scaun lângă masă): Ce ţi-e şi cu
tineretul din ziua de azi!... Tocmai îi spuneam Mirelei că se
cunună aşa, dintr-o dată, spontan, pe nepusă masă... Nu mai au
răbdare să se cunoască şi ei ca lumea. Prea se grăbesc! Şi prea
mulţi se căsătoresc! Şi fac copii! Şi planeta se
suprapopulează!... Nu-i aşa Mirela?
Mirela:
Poftim?... Parcă ziceai...
Delia:
Chiar asta zicem mai înainte (îi trage cu ochiul), nu
mai ţii minte?... Aiurită mai eşti...
Mirela
(aşezându-se şi ea pe un scaun, lângă Delia): A ba da, aşa
e: prea se grăbesc la însurătoare şi se cunună prea des! – Să
o lase şi tinerii ăştia mai moale cu formalităţile astea
birocratice!...
Ce?
Nu pot trăi şi ei împreună fără acte vreo câţiva ani? Aşa,
să vadă dacă se potrivesc... Să facă un copil - doi, să iasă
la pensie împreună şi de abia după ce au constatat fără putinţă
de tăgadă că legătura lor e una trainică, să vină şi ei,
acolo, după şaizeci de ani, să-i cununaţi... Nu domnule primar?
Primarul:
Să ştii Mirela că nu e o idee rea! Aşa mai stau şi eu
relaxat şi nu mai trebuie să completez tot felul de hârţogării
din astea numite pompos acte civile... De parcă îs vreun popă sau
ceva...
Mirela:
Chiar aşa: dacă se duc la popa ce mai vin şi pe aici? – Se
căsătoresc de două ori sau cum? Eu aşa zic domnule primar: odată
şi bine, după ce ies la pensie, nu mai devreme...
III.
Aşa e moda...
(Se
aud bătăi în uşă.)
Primarul:
Ne-au sosit clienţii!... Ei trebuie să fie: preafericitul
doritor de însurătoare şi preafericita lui iubită spontană...
Maxim
(intrând singur din stânga, îmbrăcat cu un costum elegant, cu
pălărie pe cap, cu eşarfă la gură şi cu ochelari fumurii la
ochi, zice cu voce puternică): Bună ziua!
Primarul
(ridicându-se speriat de pe scaun): Aoleu! Aţi venit să ne
jefuiţi?... (Femeile încremenesc şi ele de spaimă.) Să
ştiţi că nu ţinem bani pe aici! Uite, ridic mâinile sus! Şi voi
fetelor!... (Stând pe scaune ridică şi ele mâinile sus).
Maxim:
Domnule primar?
Primarul:
Da eu sunt! Fac ce vreţi dar v-am spus - nu avem bani – o
ducem greu că e criză! Nici salariile nu le putem plăti la
timp!... Mergeţi vă rog vizavi că este o bancă. Şi e deschis
toată ziua!
Maxim
(se apropie de primar): Domnule primar... (Îşi trage în jos
eşarfa de pe faţă şi îşi dă jos ochelarii de la ochi.) Am
vorbit mai înainte la telefon...
Primarul:
Poftim? Nu am vorbit cu nici un hoţ la telefon! Nu mă implicaţi
în chestia asta! Fetelor, nu am nici o legătură! Jur!
Maxim:
Domnule primar vă rog lăsaţi mâinile jos, sunt eu Aurelian,
cel cu mariajul rapid... Am vorbit mai devreme la telefon...
Primarul:
A, da? (Lasă mâinile jos.) Domnul Aurelian? V-am
confundat: am crezut că sunteţi un hoţ... V-am văzut cu masca pe
faţă şi de aceea... Fetelor puteţi lăsa şi voi mâinile jos:
hoţul nu e hoţ!.. (Fetele lasă mâinile jos.) E mirele de
care vă vorbeam! (Primarul dă mâna cu Maxim.) Apropo: ce e
cu masca asta pe faţă?
Maxim:
Chestii de modă domnule primar: am vrut şi noi o nuntă
tematică, ceva mai exotic şi ceva feminist...
Primarul:
Aa... S-a schimbat moda!... Am citit prin ziare că feministele
promovează egalitatea cu bărbaţii, chiar şi în privinţa
voalului de căsătorie - dar sunteţi primul care pune teoria în
practică... Bravo! Sunteţi un om îndrăzneţ...
Maxim:
Exact asta era ideea: egalitatea sexelor!
Delia:
Vai de mine domnule ce ne-aţi speriat!
Mirela:
Auzi tu dragă: egalitatea sexelor! Ce o mai fi şi asta?
Delia:
Simplu Mirela – e atunci când mirele se îmbracă în rochie
de mireasă şi mireasa în costum de mire... Dar îţi dai seama că
mai e până atunci...
Mirela:
Aha!... Am înţeles...
Primarul:
Dar mireasa unde este?
Maxim:
Aşteaptă afară să rezolv eu formalităţile birocratice şi
vine apoi şi ea să facem ceremonia...
Primarul
(aşezându-se la masă:) Foarte bine: buletinele vă rog! (Maxim
îi dă buletinele.) Aurelian Maximus şi Iulia Flavia Carta...
Vă trec datele în registru şi suntem gata să începem...
(Deschide registrul şi începe să completeze datele.) Aşa
deci: Aurelian şi Iulia?
Maxim:
Flavia! Toată lumea îi zice Flavia! Şi mie cei mai mulţi îmi
zic Maxim dar Flavia îmi zice mai mult Aurelian.... Deci Aurelian şi
Flavia... Aşa e cel mai bine...
Primarul
(completând în continuare în registru): Bine... Atunci
Aurelian şi Flavia... (Când termină de completat datele în
registru întreabă:) Şi naşii unde sunt?
Maxim:
Naşii?... Ăă... Nu avem!... Că e o nuntă fulger... Ne-am
hotărât în urmă cu o jumătate de oră şi nu am avut timp şi de
naşi...
Primarul:
Bine... Dar vă trebuie martori...
Maxim:
Martori? A, da! Martori... Păi nu avem nici martori...
Primarul:
Aşa zice legea: e nevoie de doi martori...
Maxim:
Asta e: ne-am grăbit... Şi nu am avut timp nici de martori...
Primarul:
Aşa deci: v-aţi grăbit... Dar timp să vă grăbiţi aţi avut?
Maxim:
Sigur! Că nu ne-am grăbit chiar aşa tare. A trecut totuşi o
jumătate de ceas de când ne-am hotărât să ne căsătorim... Nici
nu ştiu dacă am bătut recordul mondial, că totuşi parcă a durat
prea mult, dar până s-a îmbrăcat cu rochia, până am luat şi eu
pe mine costumul, până am ajuns la primărie a durat un pic... Că
nu puteam să venim chiar în pielea goală şi nici cu hainele de
stradă, că dădea prost la poza de nuntă. Înţelegeţi, nu?
Primarul:
Bine, bine... Înţeleg! Hai că vă rezolv eu! Delia! Mirela!
Delia:
Da domnule primar!
Primarul:
Tinerii aceştia se grăbesc să se căsătorească şi au uitat de
martori... Vreţi să fiţi voi două martore la cununia lor?
Delia
(se ridică în picioare): Ce să facem... Dacă ăsta e
serviciul... Unde semnăm?
Primarul:
Încă nu... Mai încolo... Staţi numai aici şi luaţi aminte la ce
se întâmplă!...
Mirela:
Bine domnule primar... Cum să nu ajutăm noi tineretul...
Primarul
(ridicându-se de pe scaun): Păi atunci cheamă mireasa să
începem...
Maxim:
Începem?
Primarul:
Da!
Maxim:
Numai puţin să-mi pun costumaţia!... (Îşi ridică eşarfa
pe faţă, îşi pune ochelarii la ochi şi iese să cheme mireasa
înăuntru).
Delia:
Ce ţi-e şi cu tinerii ăştia! Au înnebunit cu toţii. Se
însoară în juma de ceas, vin mascaţi, uită de naşi, de
martori... S-a întors lumea cu fundul în sus domnule primar...
Primarul:
Lasă Delia, ce treabă ai tu? Noi suntem la servici, ofiţeri ai
statului, şi nu ne interesează ce şi cum, doar să intre, să zică
„Da!”, „Da!”, să semneze şi să plece în treaba lor şi
noi în a noastră...
Mirela
(se ridică de pe scaun): Da chiar aşa tu Delia, ce îţi baţi
capul? Fiecare cu păsărica lui...
IV.
Oameni hotărâţi...
(Mirii
intră în scenă.)
Delia:
Bravo! (Bate din palme.) Ce rochie frumoasă şi ce voal!...
Bravo! Aşa arată o mireasă!...
Iulia:
Mulţumesc!
Primarul:
Atenţie să nu vă împiedecaţi! Vedeţi ceva prin voalul acela?...
Aveţi grijă să nu vă accidentaţi! Amândoi, da?
Maxim:
Da! Suntem atenţi!
Primarul:
Deci... Iulia...
Iulia
(uşor speriată): Da?!
Primarul:
Ăă... scuze: Flavia!...
Iulia
(revenindu-şi din emoţie): Da!
Primarul:
Aşa! Şi Maximus...
Maxim
(dregându-şi glasul): Hm... Hm... Aurelian... Maximus...
Iulia:
Maximus?
Maxim:
Da, numele de familie...
Iulia:
Ce frumos...
Primarul:
Deci Aurelian şi Flavia...
Începem da?
Iulia:
Da!
Maxim:
Da!
Primarul:
Acum, da?
Iulia:
Da!
Maxim:
Da!
Primarul:
Foarte bine! Fiţi atenţi la mine că începem cu poezia – da?
Iulia:
Da!
Maxim:
Da!
Primarul:
Bine! Dar sunteţi siguri, nu? Nu vă mai răzgândiţi?
Iulia:
Da!
Maxim:
Nu!... A da, nu ne răzgândim!
Iulia:
Nu, nu! Nu ne răzgândim!
Primarul:
Că nu vreau să completez actele degeaba şi mâine să mergeţi
la divorţ... Mai ales că am înţeles că vă căsătoriţi cam în
grabă... Trebuie să fiţi hotărâţi... Foarte hotărâţi! Da?
Iulia:
Da!
Maxim:
Da! Suntem hotărâţi!... Flavia?... Eşti hotărâtă, nu?
Iulia:
Da Aurelian! Foarte hotărâtă!... Nici o problemă!...
V.
Muncă de birou
Primarul:
Aşa... Martorele... Delia?
Delia:
Da domnule primar?... Pot să înceapă!... Sunt doar un pic
obosită că am mutat pe aici mobila, aţi văzut doar, şi am tot
măturat: dă-i cu mătura în sus, dă-i cu mătura în jos, dă-i
cu mătura la stânga, dă-i cu mătura la dreapta, dă-i cu mătura
încoace, dă-i cu mătura încolo...
Primarul:
Şi ai ameţit te pomeneşti?
Delia:
Doar un pic domnule primar... Dar sunt perfect conştientă... Îi
văd şi pe mascaţi şi tot... Văd tot!... Înregistrez tot!... E
totul ok!...
Primarul:
Bun... Mirela?
Mirela:
Şi eu domnule primar, tot aşa, un pic obosită... Că ştiţi
că v-am ajutat mai înainte să faceţi curat în biroul
dumneavoastră...
Primarul:
Da!... Cum să nu ştiu?... Ai un bonus Mirela!... Un mare
bonus!...
Mirela:
Mulţumesc domnule primar! E bine să ştii că îţi este
apreciată munca...
Primarul:
Foarte apreciată dragă Mirela. Mă ajuţi şi mâine, nu? Că
mai avem ceva treabă prin birou...
Mirela:
Sigur!.. Cu mare plăcere domnule primar!... Asta îmi este
meseria: doar sunt secretara dumneavoastră... Îmi place foarte mult
să lucrez cu tine... ăăă... cu dumneavoastră...
Primarul:
Excelent!... Aşa. Unde eram?...
Delia:
La curăţatul biroului domnule primar...
Primarul:
Ehei!... Şi ce l-am mai curăţat!... Şi încoace şi încolo,
de se cutremura tot... Şi l-am lustruit... şi încoace şi încolo,
din toate poziţiile!... Nu-i aşa Mirela?
Mirela:
Sunteţi bun domnule primar!... Recunosc... Vă pricepeţi la..
la curăţenie, sunteţi maestru ce mai... Maestru în arta
dormitorului... Ăă, pardon: biroului... biroului... da, biroului!
Să nu se înţeleagă greşit!...
Delia:
Aşa deci! Aţi făcut curat în birou... Foarte bine! Şi eu am
măturat de zor pe la mine pe la registratură. Ce-i drept, m-a
ajutat şi domnul viceprimar: şi măturam amândoi!... Ba în jos,
ba în sus, ba din stânga, ba din dreapta, ba înainte, ba înapoi...
Am
făcut o curăţenie la registratură, clasa întâi!... Mi-e frică
numai să nu fi făcut domnul vice vreo întindere la muşchii
spatelui de la cât s-a aplecat acolo cu mine....
Primarul:
Nu! Stai liniştită! Nu avea nimic! Şi i-a făcut plăcere să
te ajute! Mi-a spus că te-a ajutat... I-a făcut mare plăcere să
ştii!...
Delia:
Păi cred şi eu: când pui suflet se vede: şi eu pun suflet în
arta măturatului domnule primar!...
VI.
În pas cu moda
Maxim
(dregându-şi glasul): Hm... Hm... Domnule primar putem revenii
la noi?...
Primarul:
A, da... Stai Delia că povestim mai târziu. Oamenii aceştia
vor să se căsătorească şi se grăbesc...
Aşa
deci: suntem la o nuntă cu tematică mascată... Păi dacă e
tematică e tematică nu ai ce face... Stai că aveam şi ceva
basmale pe aici!... (Caută în sertarul de la masă şi le
găseşte.)
A,
da, uite aici!... Le-am primit mai demult cadou de la o biserică de
pocăiţi... Fetelor luaţi şi voi câte o basma din asta şi
acoperiţi-vă faţa cu ea!... Şi îmi leg şi eu una la gură... Să
fim cu toţii mascaţi...
Asta
este: dacă aşa e moda! Nu trebuie să rămânem în urmă...
Trebuie să ne adaptăm cât mai repede!... Şi iată că ne
adaptăm!... Că nu e mare lucru... Important este ca oamenii să se
căsătorească în continuare, să vină salariul şi să avem
biroul curat şi lustruit!...
Delia
(după ce-şi acoperă faţa cu năframa dată de primar): E bine
aşa domnule primar?
Primarul:
Foarte bine Delia!... Bun... Ce mai lipseşte? Mirela tu eşti
secretara mea... Ce mai lipseşte? A, da: nişte flori... Să-i dăm
miresei la sfârşit... Te duci tu Mirela să cauţi nişte flori?
Sunt şi la mine în birou câteva... Du-te şi adu-le, te rog!
Mirela:
Imediat domnule primar...
(Mirela
pleacă după flori şi iese din scenă prin partea dreaptă.)
VII.
În pas cu timpul
Delia
(după un moment de tăcere): Domnule primar, dacă tot sunt
martoră la această căsătorie, vreau să le zic şi eu ceva la
tinerii miri aici de faţă până revine Mirela...
Primarul:
Zi-le Delia că nu se supără - doar le eşti naşă cum ar
veni!
Delia:
Dragi miri! (Ridică mătură ei de pe jos şi le-o arată:)
Mătura... e simbolul casei curate, al hărniciei, al prosperităţii,
al ordinii... Să o folosiţi mereu cum se cuvine şi întotdeauna
veţi avea casa curată şi frumoasă şi plăcută la vedere!...
Apoi,
ştiţi că se zice „Casă de piatră!” - dar nu ar mai trebui,
deoarece în ziua de azi casele nu se mai fac din piatră ci din
cărămidă, din BCA, din beton, din lemn şi din alte materiale...
Prin
urmare, urarea ar trebui să fie mai degrabă, către mire, că el e
constructor prin firea lui: „Casă de cărămidă!”... Sau: „Casă
de BCA!”... Sau: „Casă de plăci de beton cucurigu la bloc!”...
Şi către mireasă: „Casă curată!”, „Gătire plăcută!”,
„Să mături îndemânatic!”, „Să ştergi geamurile cu talent!
Şi praful cu maxim entuziasm!”... Şi aşa mai departe...
De
acea eu acum vă urez din toată inima: casă curată şi să trăiţi
fericiţi până la adânci bătrâneţi!...
Iulia:
Mulţumim Delia! Eşti tare drăguţă!
VIII.
Momentul adevărului
(Mirela
se întoarce cu un buchet de flori şi îl pune pe masa primarului.)
Primarul:
Bun! S-a întors şi Mirela cu florile... Cred că putem
începe... Deci!... Aurelian, o iei în căsătorie pe Flavia?
Maxim:
Da!
Primarul:
Flavia, cu voie bună şi fără a fi de nimeni obligată, îl
iei în căsătorie pe Aurelian?
Iulia:
Da!
Primarul:
Foarte bine! Atunci vă declar căsătoriţi! Să cadă măştile
şi să vină săruturile!
(Primarul
îşi dă eşarfa jos de pe faţă. Delia şi Mirela fac acelaşi
lucru. Cei doi miri însă ezită să-şi scoată acoperămintele de
pe faţă.)
Primarul:
Am terminat!... Sunteţi căsătoriţi acum!... Puteţi să vă
daţi jos voalurile şi să vă revedeţi la faţă spre întâlnire
senzuală în primul vostru sărut matrimonial!...
Iulia:
Aurelian!
Maxim:
Da!
Iulia:
Acum că suntem căsătoriţi trebuie să mă iubeşti aşa cum
sunt, la bine şi la rău!... Nu crezi?
Maxim:
Sigur Flavia! Şi tu trebuie să-mi fii alături în toate
momentele grele şi în toate momentele fericite!... Nu?
Iulia:
Desigur, prinţul meu!
Maxim:
Aşa! Prinţ!... Şi tu prinţesa mea, bineînţeles!
Primarul:
Hai oameni buni că nu avem toată ziua la dispoziţie! Măştile
jos!... Că nici nu vă vedeţi bine prin ele!...
Maxim:
Numai puţin domnule primar că trebuie să mai pregătim un pic
atmosfera necesară pentru sărut, ca să fie cât mai romantic...
Iulia, dă-mi voie să te sărut!
Iulia:
Vino prinţul meu!
(Maxim
se apropie, îşi ridică eşarfa doar cât să i se vadă gura,
ridică şi voalul miresei doar cât să-i vadă buzele şi apoi o
sărută cu patimă un timp destul de îndelungat...)
Delia:
Bravo!... (Aplaudă). Felicitări!...
(Primarul
şi Mirela aplaudă şi ei.)
Delia
(către Mirela): Zici că acum se sărută pentru prima oară...
Mirela:
Mai ştii?
Delia
(după ce aplaudă din nou): Ce frumos!...
După
câteva secunde Maxim se opreşte şi întreabă (tot cu faţa
acoperită): Cum e? Dulce nu?
Iulia:
Foarte dulce!
(O
mai sărută o dată şi încă o dată şi iar o sărută - tot aşa
cu voalurile doar pe jumătate ridicate):
Iulia
(uşor ameţită): Aurelian!... Ce sărut pătrunzător ai!...
Maxim:
Iulia Flavia dă-mi voie acum să-ţi dezvălui faţa! (Se
apropie şi îi dă voalul pe spate:) Eşti frumoasă ca o
zână!... Vei fi mereu peste dragostea mea stăpână, zi de zi şi
lună de lună!... Iubirea mea-i deplină pentru a ta făptură!...
Iulia:
Chiar! E ok! Sunt ok? Îţi place de mine? Nu te-ai supărat?
Maxim:
De ce să mă supăr! Frumuseţea ta e nestemată aprinsă peste
al lumii orizont... şi-mi luminează viaţa... de seara până
dimineaţa!...
Iulia:
Ce drăguţ! Am avut aşa mari emoţii! Bine că nu te-ai
supărat! Hai să-ţi dezvălui şi eu chipul tău de prinţ!
(Iulia
se apropie şi îi trage eşarfa jos de pe faţă. Maxim îşi dă
ochelarii jos de pe ochi şi pălăria din cap şi face cu ea o mare
plecăciune în faţa Iuliei.)
Maxim:
Mereu la dispoziţia ta scumpa mea soţie!
Iulia
(şocată): Vai de mine!... Ţineţi-mă că leşin!...
(Maxim
se repede şi o prinde de mijloc...)
Iulia:
Vai de mine!... Tu cine eşti?
Maxim:
Aurelian!
Iulia:
Care Aurelian?
Maxim:
Aurelian Maximus!
Iulia
(îşi revine): Deci şi tu tot Aurelian? I-am spus Flaviei că
poate se va întâmpla vreo confuzie!... Dar ea nu şi nu: că doar
prinţul vine mascat... Dar uite că au mai venit şi alţii!... Dacă
acum aşa e moda...
Aurelian
dragă... te rog să mă scuzi!... Cred că s-a produs o confuzie...
Te-am confundat cu alt Aurelian... Sărmanul meu prinţ, ce o fi cu
el? O fi crezut că nu mai vin şi o fi plecat în treaba lui...
Maxim:
Aşa deci... O confuzie... I-am spus eu lui Aurelian că tu de fapt
îl iubeşti pe el şi că eu doar vă încurc... Dar el o ţinea pe
a lui: că tu eşti spontană şi profiţi de orice oportunitate!...
Şi am zis să încerc... De ce nu? Încercarea moarte n-are!...
Ei
bine Flavia, mi-a părut bine de cunoştinţă!... Să ştii că în
timp ce v-aţi plimbat prin centru l-ai cucerit total pe Aurelian.
Aşa viteză de cucerire nu am mai văzut la nimeni. Respectele mele!
Şi să ştii că vin de la un maestru în arta cuceririi...
Apropo!
Dacă nu îţi iese pasenţa cu el te rog să-mi dai de ştire!... O
să vin imediat să te consolez!...
Primarul:
Ce faceţi măi oameni buni?
Ce-aţi făcut? V-aţi confundat pe scările primăriei sau ce? Am
însurat pe cine nu trebuie? Mai vin şi alţii? Ce se întâmplă
aici?... Bine măcar că nu aţi semnat încă actele de căsătorie!
Maxim:
Scuze domnule primar!... Într-adevăr cred că s-a produs o
confuzie... De la moda asta nouă cu măşti şi voaluri: eu am
încurcat mireasa şi ea o fi încurcat mirele. Nu-i aşa Flavia?
Iulia:
Aşa e... Dar stai puţin! Tu îl cunoşti pe Aurelian al meu?
Ce-aţi făcut? Te pomeneşti că aţi făcut schimb de roluri!...
Maxim:
Cam aşa ceva Flavia... A fost ideea lui să ştii... Am vrut să-ţi
facem o farsă...
Iulia:
Ce farsă?... Ce Flavia? Eu sunt Iulia!
Maxim:
Care Iulia?... Adică da! Eşti Iulia Flavia!
Iulia:
Păi da! Dar eu nu sunt Flavia, cuceritoarea rapidă, ci sunt
prietena ei...
Maxim:
Cum? A dracului fată! A făcut şi ea schimb cu tine?
Iulia:
Exact!
Maxim:
Bravo lor domnule! Se mişcă amândoi mai ceva decât vântul...
Le merge mintea brici!... Şi se iubesc nebuneşte - doar că nu sunt
pregătiţi de căsătorie...
Iulia:
Aşa zici tu? Că Aurelian o iubeşte pe Flavia?...
Maxim:
Sigur! Mi-a mărturisit acest lucru, doar că îi era milă de
tinereţea lui şi nu voia să se însoare aşa de repede... Plus că
nu ştia dacă şi Flavia îl iubeşte la fel...
Iulia:
Cine ştie?... Probabil că da!... Flavia e o romantică, sigur
s-a îndrăgostit de el că altfel nu-l cerea în căsătorie...
Maxim:
Aşa zic şi eu!...
IX.
Acord de voinţă
Iulia:
Şi noi ce facem acum? Mai suntem căsătoriţi sau nu?
Maxim:
Nu ştiu Iulia... Mie îmi place de tine, chiar foarte mult, şi
săruţi precum o prinţesă... Dacă vrei poţi fi prinţesa mea şi
eu prinţul tău... Ce zici?
Iulia:
Chiar? Îţi place de mine?
Maxim:
Eşti iubirea vieţii mele! Te-am îndrăgit de la prima
vedere!...
Iulia:
Hai mă Aurelian, sau Maxim...
Cum ţi se zice de obicei?
Maxim:
Maxim.
Iulia:
Hai mă Maxim, că doar ai mai
văzut şi alte femei până acum... Se vede pe faţa ta că eşti
bărbat cu experienţă... Arăţi mai degrabă a rege nu a prinţ...
Maxim:
Ai dreptate: rege nu prinţ!...
Prinţul să ştii că de
la mine a învăţat cum să atace regatele...
Iulia:
Foarte bine!... Şi zici că-ţi place de mine?...
Maxim:
Eşti regina visurilor mele! Tu eşti izvor de frumuseţe şi
plăcere!...
Iulia:
Şi atunci ce facem?
Maxim:
Ştii ce Iulia! Hai să te întreb ceva.
Iulia:
Te rog!
Maxim:
Sper însă să nu ţi se pară prea brutală întrebarea mea!...
Iulia:
Ce e Maxim? Hai că după toată încurcătura asta cu măritişul
nimic nu mă mai surprinde!...
Maxim:
Iulia... Chiar dacă ne cunoaştem doar de cinci minute, având
în vedere că frumuseţea ta este răpitoare, că gesturile tale
sunt gingaşe ca ale unei regine, că glasul tău este dulce precum
mierea şi că sărutul tău mi-a îmbătat inima de fericire, eu
vreau să te întreb acum ceva foarte important...
Iulia:
Spune Maxim... Te ascult!
Maxim:
Iulia... Vrei să te căsătoreşti cu mine?
Iulia
(surprinsă): Poftim? Mă ceri în căsătorie?
Maxim:
Da!
Iulia:
Ţine-mă că leşin!
Maxim
(prinzând-o în braţe): Sunt alături de tine zi de zi şi
noapte de noapte. Tu eşti pofta inimii mele, tu eşti amorul meu
devenit din căutare îndelungată împlinire spontană prin patimi
dezlegată...
Delia:
Măi sărut-o omule odată să o ajuţi să se hotărască. Nu o lăsa
să leşine!
Maxim:
Bună idee! (Şi o sărută cu patimă.)
Iulia
(revenindu-şi): Ce dulce eşti tu Maxim! Răspunsul meu este da!
Vreau să fii bărbatul meu!... Am venit să mă mărit? Mă mărit
şi gata! În plus tehnic sunt deja măritată cu tine. Nu?
Maxim:
Exact! Vino încoace să te sărut regina mea!... (O sărută.)
Iulia:
Excelent sărut: ce gust, ce aromă, ce mişcări, ce precizie...
Tu eşti regele meu... Şi eu regina ta... Iată: acum soarta mi s-a
împlinit şi am ajuns după cum toată lumea vede, la fel ca toate
femeile iubite din lume, mireasă: mireasă din întâmplare...
Delia:
Bravo! (Aplaudă.) Bravo! (Către Mirela): Aşa ceva
numai în filme vezi!
(Mirela
şi primarul aplaudă şi ei.)
Primarul:
Vino încoace Mirela să te îmbrăţişez! De astăzi trebuie să
ştie toată lumea că tu eşti iubirea vieţii mele!...
Delia:
Vai domnule primar, dumneavoastră şi cu Mirela? Şi eu care am
crezut că lustruiaţi biroul! Şi că vă place curăţenia... Şi
că Mirela vă ajuta să udaţi florile...
Primarul:
Ehei!... Şi ce le-am mai udat!... (Arătând spre Mirela:) Nu
vezi ce frumoasă şi fericită este această floare? Şi chiar m-a
ajutat să ştii! Foarte mult! Ştie nişte tehnici de grădinărit
de rămâi mască! Dar acum te rog du-te cu Mirela şi aduceţi o
şampanie şi nişte pahare să închinăm cu mirii. Găsiţi la mine
în birou tot ce trebuie.
Delia:
Felicitări Mirela! (O îmbrăţişează.)
Mirela:
Mulţumesc!
Delia:
Deci ăsta era secretul secretarei?
Mirela:
Hai că acum nu mai e secret. Să mergem după şampanie şi să
sărbătorim că cine ştie, la cum merg lucrurile, poate că nu mai
trebuie să aştept până la pensie!...
(Mirela
şi Delia ies din scenă prin partea dreaptă.)
X.
Momentul potrivit?
(Din
stânga intră în scenă, ţinându-se de mână, Aurelian şi
Flavia... Se întâlniseră pe hol, au pândit pe la uşă să vadă
ce se întâmplă şi acum erau amândoi bucuroşi de turnura
evenimentelor.)
Aurelian:
Salut Maxim! Salut Iulia! (Se
apropie, îi dă un buchet de flori miresei şi o îmbrăţişează:)
Felicitări pentru mariaj!
Iulia:
Mulţumesc Aurelian...
Aurelian
(către Maxim:) Bravo domnule!
(Dă mâna cu el şi îl îmbrăţişează:)
Te-ai descurcat exemplar!... Casă de piatră!...
Maxim:
Aşa să fie!
Flavia:
Felicitări Iulia! (O îmbrăţişează.)
Jur că nu am ştiut că şmecherul acesta va face schimb cu
prietenul său... Dar cum îţi spuneam - e mai rapid decât
clipa!... Felicitări şi ţie Maxim! (Îl îmbrăţişează.)
Aurelian:
Ei, lasă că nici tu nu eşti mai prejos! Era cât pe ce să îmi
dai şah-mat. De abia am scăpat din încercuirea ta. Strategiile
tale de atac fac mai mult decât o armată întreagă de fluturaşi
prinţesa mea!
Maxim:
Ce faceţi măi îndrăgostiţilor? Provocaţi încurcături?...
Oricum mersi! Vă rămân dator! Aşa o regină ca Iulia unde găseam
eu fără ajutorul vostru? (O strânge în braţe pe
Iulia.)
Iulia:
Ai dreptate Maxim! Ştrengarii
aceştia doi merită şi mulţumirile mele. Iată că din ceaţă şi
din fum nu iese întotdeauna ceea ce aştepţi ci cu totul altceva:
nu un prinţ, ci un rege. Regele Maximus!
Maxim:
Şi regina Iulia! Aşa e! Dar
auziţi măi tinerilor: te pomeneşti că vouă vă e frică de
căsătorie!
Aurelian:
Cui? Mie? Nu!... Doar că toate la timpul lor!
Flavia:
Nici mie! Aştept doar momentul
potrivit!
Aurelian:
Aşa deci încă îl aştepţi?
Flavia:
Şi ce? Ai ceva împotrivă?
Primarul:
Mă scuzaţi că intervin dar eu sunt aici, mereu la datorie, îmi
daţi buletinele şi vă rezolv şi pe voi în cinci minute. Cu măşti
sau fără, cum vreţi voi! Deja sunt antrenat...
Aurelian:
Nu mulţumim! Încă nu e cazul
pentru noi!
Flavia:
Aşa deci: dai înapoi! Am ştiut
eu că nu eşti serios. Că doar teoria e de tine. Că nu eşti tu
chiar atât de spontan pe cât pretinzi. De acea te-am cerut în
căsătorie... Că ştiam că nu eşti ceea ce pari...
Aurelian:
Cine?... Eu? Vai Flavia!... Dar
cum poţi spune aşa ceva! Doar am zis „Da!”. Şi nu dau
înapoi... Atâta doar că am vrut să-ţi fac o farsă... Aşa: tot
spontan... Mi-a venit ideea în timp ce mergem după costum... Dar
văd că tu ai dat înapoi!... Văd că atunci când m-ai cerut în
căsătorie ai jucat de fapt la cacealma... Mă gândeam eu că o
fată nu poate pricepe aşa bine teoria jocului vieţii, a trăirii
spontane, a iubirii fără rezerve...
XI.
Locul potrivit?
Iulia:
Hai nu mai daţi vina unul pe altul. Adevărul este că aţi dat
amândoi înapoi. Dar dacă regretaţi pasul acesta, totul se rezolvă
foarte simplu: suntem în locul potrivit. Şi nu trebuie să ziceţi
nimic altceva decât „Da!” şi încă un „Da!” şi gata...
Sunteţi şi voi rezolvaţi. Domnul de aici e tare simpatic şi vă
rezolvă şi pe voi cât ai zice peşte... Ia să vedem, puteţi zice
„Da!”? Aurelian?
Aurelian:
Nu!
Iulia:
Flavia!
Flavia:
Nu!
Maxim:
Se ţin tare dragă nevastă. Eu zic că trebuie ajutaţi. Eu îl
prind pe Aurelian, tu o prinzi pe Flavia şi îi aducem legaţi aici
în faţa primarului că doar ştim că se iubesc nebuneşte...
(Maxim
se îndreaptă către Aurelian...)
Aurelian
(fugind de Maxim): Maxim! Nu! Nu
vreau!
Maxim:
Ba da! Hai la însurătoare!
(Iulia
începe să alerge după Flavia.)
Flavia
(fugind de Iulia): Nu Iulia! Nu
mă mărit!
Iulia:
Ba da! Chiar acum!
(Aurelian
o ia de mână pe Flavia şi aleargă cu ea pe scenă. Maxim şi
Iulia aleargă după ei.)
Maxim:
Da! Da! La însurătoare cu voi!
Iulia:
Da! Da! La însurătoare!
Aurelian:
Nu! Nu acum! Fără mariaj!
Flavia:
Nu! Nu! Fără mariaj!
(Aurelian
şi Flavia sunt înghesuiţi de miri în colţul din stânga, în
fundul scenei, şi nu mai au unde să fugă.)
Maxim
(apropiindu-se ameninţător de ei, alături de Iulia): Hai
tinerilor! La însurătoare cu voi!
Aurelian:
Ajutaţi-ne domnule primar! Oamenii aceştia vor să ne căsătorească
cu forţa!
Primarul
(intervenind cu voce fermă): Stimaţi
cetăţeni! Dragi nuntaşi! Calmaţi-vă şi respiraţi uşor iar voi
cei neînsuraţi nu mai alergaţi pe aici că alergaţi degeaba... Ia
veniţi încoace!
(Se
calmează cu toţii şi se apropie de masa primarului.)
Primarul:
Aurelian, Flavia...
Voi
fugiţi de întâmplare, dar ea vă ajunge oriunde aţi fi!
Alergând
prin semne de chemare, după plăceri şi bucurii,
veţi
sfârşi şi voi doar spre a fi mire şi mireasă din întâmplare...
Plecând
din cer, de la stele, de la lună şi de la soare,
iubirea
vine mereu prin joc de dragoste înălţătoare...
şi
vă cucereşte pe neaşteptate cu dorul acela nestins
de
a vă uni al vostru vis cu a voastră jumătate...
Nu
mai fugiţi deci de întâmplare:
ea
este, în lume, cea mai bună peţitoare!
XII.
Urări de bine
(Delia
şi Mirela revin pe scenă. Delia are în mâna dreaptă o sticlă de
şampanie iar Mirela poartă o tavă plină cu pahare pe care o aduce
şi o pune pe masă...)
Primarul:
Iată că a sosit şi
şampania!... Delia dă-mi-o mie că o deschid eu!... (Deschide
sticla de şampanie...)
Primarul
(în timp ce toarnă în pahare): Haideţi
cu toţii să ciocnim un pahar de şampanie în cinstea mirilor!...
(Fiecare
ia câte un pahar în mână. Se fac urări şi se ciocnesc
pahare...)
Aurelian:
Să trăiţi! Să vă iubiţi! Şi unul prin altul mereu să vă
împliniţi!...
Flavia:
Jucaţi jocul până la sfârşit! Profitaţi de orice ocazie pentru
a iubi şi a vă face iubiţi!...
Delia:
Casă curată dragii mei miri! Şi casă solidă! Din cărămidă şi
din beton. Din BCA nu vă recomand!...
Mirela:
Aşa să fie: casă luminoasă şi casă călduroasă! Şi iubire
frumoasă! Dragoste gustoasă! Şi fericire aleasă!...
Iulia: Mulţumim
de urări! Să ne fie doar plăcerea invitată la masă şi doar
bucuria să ne intre în casă!
Maxim:
Şi să fie toate în armonie pe
pământ - să avem mereu doar veselie şi încântare în faptă, în
vorbă şi în gând!...
Primarul:
Maxim, Iulia să aveţi o căsătorie trainică şi plină de
surprize plăcute, precum cele care au dus la întâlnirea voastră!
Iar voi Aurelian şi Flavia, poftiţi pe la primărie oricând
doriţi, şi mai ales când veţi fi şi voi pregătiţi, să vă
lăsaţi conduşi până la capăt de către întâmplare spre
dragostea voastră cea mai mare!...
XIII.
Oricând!
Aurelian
(după ce bea toată şampania din pahar):
Oricând vrea Flavia! Eu sunt mereu pregătit! Dar ea, aţi văzut:
ezită! Şi nu o pot forţa! (Aşează paharul pe tava de
pe masă.)
Flavia:
Aşa deci! Când vreau eu! Aţi auzit cu toţii ce a zis! Da?
Iulia:
Da! Am auzit!
Maxim:
Şi eu!
Flavia:
Bun! (Bea toată
şampania din pahar, aşează paharul pe tavă şi apoi zice:)
Te rog să mă priveşti în ochi Aurelian! Hai, priveşte în ochii
mei!... Aşa!... Te rog să mă săruţi!
Aurelian:
Cu plăcere prinţesa mea! (O
sărută.)
Flavia:
Excelent, prinţul meu! Acum hai
să ne căsătorim! Chiar acum! Ai buletinul la tine?
Aurelian:
Of! Iar joci tare. Ţi-ai pus în
cap să te măriţi cu mine şi nu mai scap până nu te iau de
nevastă... Foarte bine!... Ce? Numai Iulia şi Maxim să se bucure
deseară de noaptea nunţii? Hai şi noi!...
Domnule
primar aţi auzit porunca! (Scoate buletinul din buzunar şi
îl înmânează primarului:)
Poftim buletinul...
Ei,
cum e Flavia? Să te văd acum ce mai faci!...
Flavia
(bine dispusă): Ce să fac? Mă
bucur!... Atâta doar că dacă ştiam că mă mărit acum măcar
veneam şi eu în rochie de mireasă!... Nu mai ai răbdare până mă
duc să fac rost de o rochie?... Că mai am o prietenă care tocmai
s-a măritat şi sigur are o rochie prin dulap!...
Aurelian:
Hopa!... Flavia!... Cunoaştem
deja şmecheria asta... Nu mai pleci nicăieri!... Dă buletinul
încoace!
Flavia:
Imediat... Iulia, ajută-mă te
rog! Ce să fac?
Iulia:
Mărită-te fată! Ştii ce
simplu este? Şi ce bine te simţi după?
Flavia:
Chiar? Nu glumeşti?
Iulia:
Păi ce îmi arde mie de glume?
Acum sunt femeie măritată dragă, aşezată la casa mea. Spune-i şi
tu bărbate ceva!
Maxim:
Mişcă-te doar după pofta inimii tale Flavia! Nu regreta nimic şi
nu spera nimic! Joacă-te cu viaţa şi viaţa se va juca cu tine!...
Flavia:
Mda...
Aurelian:
Deci, cum e? Nu ţi-am spus că nu eşti pregătită să mergi până
la capăt? Flavia, tu nu trăieşti încă în clipă!... Dar ai
putea să începi din secunda aceasta... (Se apropie de ea
şi o îmbrăţişează:) Prin a
trăi acum, în această clipă! O simţi cum vibrează?... Cum îţi
bate inima?... Cum ţi se luminează faţa atunci când mă
priveşti?... Cum îţi dansează buzele atunci când mă săruţi?...
Cum îţi tresaltă trupul sub îmbrăţişarea mea?... Simţi?...
Dacă ai simţi ar fi minunat...
XIV.
Iubire publică
Flavia
(după câteva secunde de tăcere):
Aurelian?... Ţi-am spus oare că te iubesc?
Aurelian:
Ăăă, nu...
Flavia:
Păi uite că îţi spun acum:
Aurelian, eu te iubesc... Tu mă iubeşti pe mine?
(Aurelian
tace vreo cinci secunde. Nimeni nu zice nimic...)
Aurelian:
Ce trăim noi de un ceas şi
ceva mi se pare incredibil. Flavia, oare nu visăm? Oare nu e totul
un vis? Îmi bate inima aşa de tare şi mi-e teamă să-ţi spun te
iubesc... Mi-e teamă că astfel visul acesta fără asemănare se va
termina... Mi-e teamă de mărturisire Flavia... Mi-e teamă că te
iubesc...
Delia:
Bravo! (Aplaudă.) Bravo!...
Vă iubiţi asta e clar! Dar problema este: vă căsătoriţi sau nu?
Primarul:
La ce bun căsătoria dacă oamenii se iubesc aşa de mult! Ei sunt
ca şi căsătoriţi. Mi-e clar că nu mai pot trăi unul fără
celălalt... Felicitări dragii mei: vă declar soţ şi soţie! La
ce vă mai trebuie hârtii? Dă-le încolo de hârtii! Căsătoria
adevărată nu e cea de pe hârtie, ci aceea din sufletele mirilor: e
iubirea lor mărturisită în public... Şi voi aţi făcut acest pas
aici în prezenţa noastră!...
Dar
dacă vreţi vă pot întreba şi oficial şi semnăm şi hârtii că
de asta mă plăteşte statul: să stau şi să semnez hârtii... Ce
zici Aurelian?
Aurelian:
Domnule primar, eu am zis da! Am
zis că la orice oră din zi şi din noapte. Ba mi-am declarat şi
iubirea în public cum ziceaţi. V-am dat şi buletinul! Ce trebuie
să mai fac?
Primarul:
Nu ştiu! Hai să o întrebăm
pe Flavia!... Flavia tu ce zici?
XV.
O minune...
Flavia:
Ce să zic? Zic că v-am ţinut
destul în suspans! Eu voiam să mă mărit de când am văzut ce
fericită e Iulia cu regele ei Maximus... Dar prinţul acesta al meu
a ezitat la început... Aşa că m-am prefăcut şi eu că ezit...
Trebuia să-l las să creadă că mă prinde din nou la colţ şi
apoi să-i dau lovitura de graţie – care fiţi atenţi - vine
chiar acum: Aurelian! Şah-mat! Treci în faţa primarului şi spune
„Da!”. Chiar în clipa aceasta!
Aurelian:
Ups! Ştiam eu că ceva nu e în
regulă cu ezitarea ta... Tocmai de aceea am preluat iniţiativa ca
să intri şi tu în priză: ştiam că nu rezişti la o provocare
publică... Că eşti prea bătăioasă!
Flavia:
Aşa deci? Bine! Domnule primar
zi repede poezia până nu se răzgândeşte Aurelian!
Primarul:
În sfârşit!... Dă-mi te rog
Flavia şi tu buletinul!
(Flavia
scoate buletinul din poşetă şi-l înmânează primarului.)
Flavia:
Poftim!
Primarul:
Bun!... Aurelian Lovius vrei să o iei de soţie, să-ţi fie aproape
la bine şi la greu, la necaz şi la bucurie, pe iubita ta Flavia
Felice?...
Aurelian:
Da!
Primarul:
Bun! Până aici e bine!...
Flavia
Felice, vrei să-l iei de soţ, să-ţi fie sprijin şi împlinire,
să vă alintaţi şi să vă ajutaţi, să vă iubiţi şi să vă
îndrăgiţi, prin vreme de furtună şi prin timp de rai, prin
locuri de povară şi prin ţinuturi de vis, prin momente de ezitare
şi prin clipe de încântare, pe iubitul tău Aurelian Lovius?
Flavia
ezită vreo cinci secunde şi apoi răspunde:
Da!...
Delia:
Bravo! (Aplaudă.) S-a
înfăptuit minunea!
Iulia:
Felicitări! Hai să vă îmbrăţişez!...
Maxim
(către Aurelian): Bravo mă!
Felicitări pentru prima ta căsătorie! O să-ţi placă, o să
vezi!...
(După
ce sunt felicitaţi de Iulia şi de Maxim, Flavia şi Aurelian se
apropie şi se îmbrăţişează...)
Primarul:
Bun! Deci... Prin puterea învestită în mine, ca slujbaş al
iubirii manifestate prin acte, vă declar acum, în mod oficial, soţ
şi soţie!... Felicitări mirilor!... Felicitări celorlalţi
miri... Felicitări tuturor mirilor de pretutindeni!...
XVI.
Şi încă o minune...
Primarul
(întorcându-se către Mirela care stătea lângă el):
Mirela... tu nu vrei să ne căsătorim?
Mirela:
Cum?... Ba da!... Când? Acum?
Primarul:
Păi acum, normal!... Nu vezi că
lumea se grăbeşte?...
Mirela:
Bine!... Dar cine să oficieze?
Primarul:
Viceprimarul, cine altul!
Mirela:
Dar o fi plecat omul pe teren,
că are treabă prin localitate!
Primarul:
Delia, viceprimarul tău ce
face? Mai e în primărie? Că ar avea ceva de făcut pe aici, pe la
sala de căsătorii...
Delia:
Mă duc să-l caut domnule
primar!
(Delia
iese din scenă prin partea stângă.)
Primarul
(după ce îşi ia stiloul şi registrul de pe masă): Hai
şi voi însurăţeilor în camera alăturată, să completaţi nişte
formulare şi să terminăm astfel cu formalităţile birocratice...
Maxim:
Venim, cum să nu!... Dar repede domnule primar!... Că după aceea
mergem la cheful de nuntă... Sunteţi invitat de frunte! Să veniţi,
da? Împreună cu Mirela! Şi cu Delia şi cu vicele...
Primarul:
Sigur! Dacă terminăm cu toate
căsătoriile acestea spontane până la miezul nopţii, venim şi
noi... Dacă nu... o să trecem direct în patul nupţial...
(Ies
cu toţii din scenă prin partea dreaptă. Cortina cade anunţând
finalul piesei.)"
Mireasă din întâmplare – Radu Lucian Alexandru – carte pdf:
http://calatorieprinconstiinta.files.wordpress.com/2013/04/mireasa-din-intamplare-radu-lucian-alexandru.pdf
http://calatorieprinconstiinta.files.wordpress.com/2013/04/mireasa-din-intamplare-radu-lucian-alexandru.pdf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu