vineri, 19 aprilie 2013

Mireasă din întâmplare - 3 Cununia


"I. Rearanjare

Îmbrăcată cu o fustă scurtă şi cu o cămaşă larg descheiată la gât, purtând pantofi cu toc înalt în picioare, Mirela, secretara primarului şi Delia de la registratură (purtând pe ea un sarafan şi o cămaşă albă şi pantofi cu tocuri normale în picioare) intră în scenă (în sala de căsătorii de la primărie) din partea stângă.
Delia: Mirela, nu crezi că ar fi bine să redecorăm puţin sala asta de cununii? Că prea e vraişte pe aici...
Mirela: Păi eu de unde să ştiu? Întrebă-l pe domnul primar că el hotărăşte ce şi cum.
Delia: L-oi întreba şi pe el dar acum te întreb pe tine că tu eşti secretara lui şi am văzut că de obicei ştii ce gândeşte... Nu ştiu cum faci dar eşti la curent cu toate gusturile lui... Cum reuşeşti? Îl tragi de limbă sau cum?
Mirela: Nu-ţi spun... Au şi secretarele secretele lor... Dar tu nu ai o idee rea!... (Arătând spre uşă:) De exemplu, ce caută dragă uşa asta aici?
Delia: Ştiu şi eu? O fi cumpărat-o domnul primar, pentru casa lui în construcţie şi o păstrează aici până o montează... Că doar cine vine în timpul săptămânii să se cunune? Nimeni!
Mirela: Chiar aşa Delia, spune-mi te rog, că tu lucrezi la registratură, e cineva programat la sfârşitul săptămânii?
Delia: Nu e nimeni Mirela! În ziua de azi nu prea se mai cunună lumea... Stau aşa hăndrălăi, unii cu unele şi uită să se mai cunune. Nu mai au respect pentru instituţia căsătoriei.
Mirela: Aşa e! Oamenii sunt neserioşi în ziua de azi...
Delia: Ia pune tu mâna să scoatem uşa asta pe hol, că nu şade deloc bine aici! Poate cu timpul vor veni totuşi niscaiva doritori să se cunune şi ce or zice când or vedea ditamai uşa în sala de cununii?... (Scot uşa afară din scenă prin partea stângă. Delia revine cu o mătură în mână şi începe să măture de zor până ajunge la masa de pe scenă.)
Delia: Mirela?
Mirela (reintrând în scenă): Da!
Delia (punând mătura de o parte): Ia prinde şi de masa asta să o mutăm mai pe centru... Aşa... Şi acum scaunele... Foarte bine... Nu arată mai bine acum?
Mirela: Arată. Dar fără miri tot o cameră goală rămâne.
Delia: Lasă dragă Mirela nu mai ofta, că vine şi vremea mirilor...


II. La pensie?

(Îmbrăcat în costum, bine aranjat, primarul intră în scenă din partea dreaptă, ţinând în mâna stângă un registru şi un stilou.)
Primarul: Văd că redecoraţi pe aici. Foarte bine. Mi-a telefonat unul Aurelian că vrea să se însoare urgent... Trebuie să ajungă imediat... O fi pierdut vreun pariu sau ceva, că altfel nu înţeleg de unde atâta grabă. Că doar lucrurile acestea nu se fac aşa de pe o clipă pe alta. Că trebuie pregătire şi chibzuială şi reflecţie...
(Primarul pune registrul şi stiloul pe masă apoi se aşează la masă.)
Delia: Cum aşa domnule primar? Chiar acum vine cineva să se cunune? Dar nu e Sâmbătă! Nici Duminică! Şi nici 1 Aprilie!
Primarul (stând la masă): Asta este! Nu comentăm noi. Suntem slujbaşi ai guvernării civile şi ne facem datoria când patria şi cetăţenii ei devotaţi ne-o cer. Vor oamenii acte? Le dăm acte! Doar avem o grămadă de certificate de căsătorie ce aşteaptă să fie completate. Şi un-doi le completăm...
Luăm un stilou (ia stiloul în mână) şi le completăm datele... Apoi întrebăm clientul... Şi el zice „Da!” (Nici unul nu a zis până acum „Nu!” - Nu ştiu ce e cu ei...) Şi apoi întrebăm clienta. Şi ea, să vezi surpriză, o să zică tot „Da!”... Şi cu asta basta. (Pune stiloul pe masă.) Îi declar căsătoriţi, bem şampania şi pleacă oamenii fericiţi cu hârtia în buzunar. Nu e asta o muncă frumoasă? – Le dai la oameni hârtii şi îi faci fericiţi...
Delia (aşezându-se pe un scaun lângă masă): Ce ţi-e şi cu tineretul din ziua de azi!... Tocmai îi spuneam Mirelei că se cunună aşa, dintr-o dată, spontan, pe nepusă masă... Nu mai au răbdare să se cunoască şi ei ca lumea. Prea se grăbesc! Şi prea mulţi se căsătoresc! Şi fac copii! Şi planeta se suprapopulează!... Nu-i aşa Mirela?
Mirela: Poftim?... Parcă ziceai...
Delia: Chiar asta zicem mai înainte (îi trage cu ochiul), nu mai ţii minte?... Aiurită mai eşti...
Mirela (aşezându-se şi ea pe un scaun, lângă Delia): A ba da, aşa e: prea se grăbesc la însurătoare şi se cunună prea des! – Să o lase şi tinerii ăştia mai moale cu formalităţile astea birocratice!...
Ce? Nu pot trăi şi ei împreună fără acte vreo câţiva ani? Aşa, să vadă dacă se potrivesc... Să facă un copil - doi, să iasă la pensie împreună şi de abia după ce au constatat fără putinţă de tăgadă că legătura lor e una trainică, să vină şi ei, acolo, după şaizeci de ani, să-i cununaţi... Nu domnule primar?
Primarul: Să ştii Mirela că nu e o idee rea! Aşa mai stau şi eu relaxat şi nu mai trebuie să completez tot felul de hârţogării din astea numite pompos acte civile... De parcă îs vreun popă sau ceva...
Mirela: Chiar aşa: dacă se duc la popa ce mai vin şi pe aici? – Se căsătoresc de două ori sau cum? Eu aşa zic domnule primar: odată şi bine, după ce ies la pensie, nu mai devreme...


III. Aşa e moda...

(Se aud bătăi în uşă.)
Primarul: Ne-au sosit clienţii!... Ei trebuie să fie: preafericitul doritor de însurătoare şi preafericita lui iubită spontană...
Maxim (intrând singur din stânga, îmbrăcat cu un costum elegant, cu pălărie pe cap, cu eşarfă la gură şi cu ochelari fumurii la ochi, zice cu voce puternică): Bună ziua!
Primarul (ridicându-se speriat de pe scaun): Aoleu! Aţi venit să ne jefuiţi?... (Femeile încremenesc şi ele de spaimă.) Să ştiţi că nu ţinem bani pe aici! Uite, ridic mâinile sus! Şi voi fetelor!... (Stând pe scaune ridică şi ele mâinile sus).
Maxim: Domnule primar?
Primarul: Da eu sunt! Fac ce vreţi dar v-am spus - nu avem bani – o ducem greu că e criză! Nici salariile nu le putem plăti la timp!... Mergeţi vă rog vizavi că este o bancă. Şi e deschis toată ziua!
Maxim (se apropie de primar): Domnule primar... (Îşi trage în jos eşarfa de pe faţă şi îşi dă jos ochelarii de la ochi.) Am vorbit mai înainte la telefon...
Primarul: Poftim? Nu am vorbit cu nici un hoţ la telefon! Nu mă implicaţi în chestia asta! Fetelor, nu am nici o legătură! Jur!
Maxim: Domnule primar vă rog lăsaţi mâinile jos, sunt eu Aurelian, cel cu mariajul rapid... Am vorbit mai devreme la telefon...
Primarul: A, da? (Lasă mâinile jos.) Domnul Aurelian? V-am confundat: am crezut că sunteţi un hoţ... V-am văzut cu masca pe faţă şi de aceea... Fetelor puteţi lăsa şi voi mâinile jos: hoţul nu e hoţ!.. (Fetele lasă mâinile jos.) E mirele de care vă vorbeam! (Primarul dă mâna cu Maxim.) Apropo: ce e cu masca asta pe faţă?
Maxim: Chestii de modă domnule primar: am vrut şi noi o nuntă tematică, ceva mai exotic şi ceva feminist...
Primarul: Aa... S-a schimbat moda!... Am citit prin ziare că feministele promovează egalitatea cu bărbaţii, chiar şi în privinţa voalului de căsătorie - dar sunteţi primul care pune teoria în practică... Bravo! Sunteţi un om îndrăzneţ...
Maxim: Exact asta era ideea: egalitatea sexelor!
Delia: Vai de mine domnule ce ne-aţi speriat!
Mirela: Auzi tu dragă: egalitatea sexelor! Ce o mai fi şi asta?
Delia: Simplu Mirela – e atunci când mirele se îmbracă în rochie de mireasă şi mireasa în costum de mire... Dar îţi dai seama că mai e până atunci...
Mirela: Aha!... Am înţeles...
Primarul: Dar mireasa unde este?
Maxim: Aşteaptă afară să rezolv eu formalităţile birocratice şi vine apoi şi ea să facem ceremonia...
Primarul (aşezându-se la masă:) Foarte bine: buletinele vă rog! (Maxim îi dă buletinele.) Aurelian Maximus şi Iulia Flavia Carta... Vă trec datele în registru şi suntem gata să începem... (Deschide registrul şi începe să completeze datele.) Aşa deci: Aurelian şi Iulia?
Maxim: Flavia! Toată lumea îi zice Flavia! Şi mie cei mai mulţi îmi zic Maxim dar Flavia îmi zice mai mult Aurelian.... Deci Aurelian şi Flavia... Aşa e cel mai bine...
Primarul (completând în continuare în registru): Bine... Atunci Aurelian şi Flavia... (Când termină de completat datele în registru întreabă:) Şi naşii unde sunt?
Maxim: Naşii?... Ăă... Nu avem!... Că e o nuntă fulger... Ne-am hotărât în urmă cu o jumătate de oră şi nu am avut timp şi de naşi...
Primarul: Bine... Dar vă trebuie martori...
Maxim: Martori? A, da! Martori... Păi nu avem nici martori...
Primarul: Aşa zice legea: e nevoie de doi martori...
Maxim: Asta e: ne-am grăbit... Şi nu am avut timp nici de martori...
Primarul: Aşa deci: v-aţi grăbit... Dar timp să vă grăbiţi aţi avut?
Maxim: Sigur! Că nu ne-am grăbit chiar aşa tare. A trecut totuşi o jumătate de ceas de când ne-am hotărât să ne căsătorim... Nici nu ştiu dacă am bătut recordul mondial, că totuşi parcă a durat prea mult, dar până s-a îmbrăcat cu rochia, până am luat şi eu pe mine costumul, până am ajuns la primărie a durat un pic... Că nu puteam să venim chiar în pielea goală şi nici cu hainele de stradă, că dădea prost la poza de nuntă. Înţelegeţi, nu?
Primarul: Bine, bine... Înţeleg! Hai că vă rezolv eu! Delia! Mirela!
Delia: Da domnule primar!
Primarul: Tinerii aceştia se grăbesc să se căsătorească şi au uitat de martori... Vreţi să fiţi voi două martore la cununia lor?
Delia (se ridică în picioare): Ce să facem... Dacă ăsta e serviciul... Unde semnăm?
Primarul: Încă nu... Mai încolo... Staţi numai aici şi luaţi aminte la ce se întâmplă!...
Mirela: Bine domnule primar... Cum să nu ajutăm noi tineretul...
Primarul (ridicându-se de pe scaun): Păi atunci cheamă mireasa să începem...
Maxim: Începem?
Primarul: Da!
Maxim: Numai puţin să-mi pun costumaţia!... (Îşi ridică eşarfa pe faţă, îşi pune ochelarii la ochi şi iese să cheme mireasa înăuntru).
Delia: Ce ţi-e şi cu tinerii ăştia! Au înnebunit cu toţii. Se însoară în juma de ceas, vin mascaţi, uită de naşi, de martori... S-a întors lumea cu fundul în sus domnule primar...
Primarul: Lasă Delia, ce treabă ai tu? Noi suntem la servici, ofiţeri ai statului, şi nu ne interesează ce şi cum, doar să intre, să zică „Da!”, „Da!”, să semneze şi să plece în treaba lor şi noi în a noastră...
Mirela (se ridică de pe scaun): Da chiar aşa tu Delia, ce îţi baţi capul? Fiecare cu păsărica lui...


IV. Oameni hotărâţi...

(Mirii intră în scenă.)
Delia: Bravo! (Bate din palme.) Ce rochie frumoasă şi ce voal!... Bravo! Aşa arată o mireasă!...
Iulia: Mulţumesc!
Primarul: Atenţie să nu vă împiedecaţi! Vedeţi ceva prin voalul acela?... Aveţi grijă să nu vă accidentaţi! Amândoi, da?
Maxim: Da! Suntem atenţi!
Primarul: Deci... Iulia...
Iulia (uşor speriată): Da?!
Primarul: Ăă... scuze: Flavia!...
Iulia (revenindu-şi din emoţie): Da!
Primarul: Aşa! Şi Maximus...
Maxim (dregându-şi glasul): Hm... Hm... Aurelian... Maximus...
Iulia: Maximus?
Maxim: Da, numele de familie...
Iulia: Ce frumos...
Primarul: Deci Aurelian şi Flavia... Începem da?
Iulia: Da!
Maxim: Da!
Primarul: Acum, da?
Iulia: Da!
Maxim: Da!
Primarul: Foarte bine! Fiţi atenţi la mine că începem cu poezia – da?
Iulia: Da!
Maxim: Da!
Primarul: Bine! Dar sunteţi siguri, nu? Nu vă mai răzgândiţi?
Iulia: Da!
Maxim: Nu!... A da, nu ne răzgândim!
Iulia: Nu, nu! Nu ne răzgândim!
Primarul: Că nu vreau să completez actele degeaba şi mâine să mergeţi la divorţ... Mai ales că am înţeles că vă căsătoriţi cam în grabă... Trebuie să fiţi hotărâţi... Foarte hotărâţi! Da?
Iulia: Da!
Maxim: Da! Suntem hotărâţi!... Flavia?... Eşti hotărâtă, nu?
Iulia: Da Aurelian! Foarte hotărâtă!... Nici o problemă!...


V. Muncă de birou

Primarul: Aşa... Martorele... Delia?
Delia: Da domnule primar?... Pot să înceapă!... Sunt doar un pic obosită că am mutat pe aici mobila, aţi văzut doar, şi am tot măturat: dă-i cu mătura în sus, dă-i cu mătura în jos, dă-i cu mătura la stânga, dă-i cu mătura la dreapta, dă-i cu mătura încoace, dă-i cu mătura încolo...
Primarul: Şi ai ameţit te pomeneşti?
Delia: Doar un pic domnule primar... Dar sunt perfect conştientă... Îi văd şi pe mascaţi şi tot... Văd tot!... Înregistrez tot!... E totul ok!...
Primarul: Bun... Mirela?
Mirela: Şi eu domnule primar, tot aşa, un pic obosită... Că ştiţi că v-am ajutat mai înainte să faceţi curat în biroul dumneavoastră...
Primarul: Da!... Cum să nu ştiu?... Ai un bonus Mirela!... Un mare bonus!...
Mirela: Mulţumesc domnule primar! E bine să ştii că îţi este apreciată munca...
Primarul: Foarte apreciată dragă Mirela. Mă ajuţi şi mâine, nu? Că mai avem ceva treabă prin birou...
Mirela: Sigur!.. Cu mare plăcere domnule primar!... Asta îmi este meseria: doar sunt secretara dumneavoastră... Îmi place foarte mult să lucrez cu tine... ăăă... cu dumneavoastră...
Primarul: Excelent!... Aşa. Unde eram?...
Delia: La curăţatul biroului domnule primar...
Primarul: Ehei!... Şi ce l-am mai curăţat!... Şi încoace şi încolo, de se cutremura tot... Şi l-am lustruit... şi încoace şi încolo, din toate poziţiile!... Nu-i aşa Mirela?
Mirela: Sunteţi bun domnule primar!... Recunosc... Vă pricepeţi la.. la curăţenie, sunteţi maestru ce mai... Maestru în arta dormitorului... Ăă, pardon: biroului... biroului... da, biroului! Să nu se înţeleagă greşit!...
Delia: Aşa deci! Aţi făcut curat în birou... Foarte bine! Şi eu am măturat de zor pe la mine pe la registratură. Ce-i drept, m-a ajutat şi domnul viceprimar: şi măturam amândoi!... Ba în jos, ba în sus, ba din stânga, ba din dreapta, ba înainte, ba înapoi...
Am făcut o curăţenie la registratură, clasa întâi!... Mi-e frică numai să nu fi făcut domnul vice vreo întindere la muşchii spatelui de la cât s-a aplecat acolo cu mine....
Primarul: Nu! Stai liniştită! Nu avea nimic! Şi i-a făcut plăcere să te ajute! Mi-a spus că te-a ajutat... I-a făcut mare plăcere să ştii!...
Delia: Păi cred şi eu: când pui suflet se vede: şi eu pun suflet în arta măturatului domnule primar!...


VI. În pas cu moda

Maxim (dregându-şi glasul): Hm... Hm... Domnule primar putem revenii la noi?...
Primarul: A, da... Stai Delia că povestim mai târziu. Oamenii aceştia vor să se căsătorească şi se grăbesc...
Aşa deci: suntem la o nuntă cu tematică mascată... Păi dacă e tematică e tematică nu ai ce face... Stai că aveam şi ceva basmale pe aici!... (Caută în sertarul de la masă şi le găseşte.)
A, da, uite aici!... Le-am primit mai demult cadou de la o biserică de pocăiţi... Fetelor luaţi şi voi câte o basma din asta şi acoperiţi-vă faţa cu ea!... Şi îmi leg şi eu una la gură... Să fim cu toţii mascaţi...
Asta este: dacă aşa e moda! Nu trebuie să rămânem în urmă... Trebuie să ne adaptăm cât mai repede!... Şi iată că ne adaptăm!... Că nu e mare lucru... Important este ca oamenii să se căsătorească în continuare, să vină salariul şi să avem biroul curat şi lustruit!...
Delia (după ce-şi acoperă faţa cu năframa dată de primar): E bine aşa domnule primar?
Primarul: Foarte bine Delia!... Bun... Ce mai lipseşte? Mirela tu eşti secretara mea... Ce mai lipseşte? A, da: nişte flori... Să-i dăm miresei la sfârşit... Te duci tu Mirela să cauţi nişte flori? Sunt şi la mine în birou câteva... Du-te şi adu-le, te rog!
Mirela: Imediat domnule primar...
(Mirela pleacă după flori şi iese din scenă prin partea dreaptă.)



VII. În pas cu timpul

Delia (după un moment de tăcere): Domnule primar, dacă tot sunt martoră la această căsătorie, vreau să le zic şi eu ceva la tinerii miri aici de faţă până revine Mirela...
Primarul: Zi-le Delia că nu se supără - doar le eşti naşă cum ar veni!
Delia: Dragi miri! (Ridică mătură ei de pe jos şi le-o arată:) Mătura... e simbolul casei curate, al hărniciei, al prosperităţii, al ordinii... Să o folosiţi mereu cum se cuvine şi întotdeauna veţi avea casa curată şi frumoasă şi plăcută la vedere!...
Apoi, ştiţi că se zice „Casă de piatră!” - dar nu ar mai trebui, deoarece în ziua de azi casele nu se mai fac din piatră ci din cărămidă, din BCA, din beton, din lemn şi din alte materiale...
Prin urmare, urarea ar trebui să fie mai degrabă, către mire, că el e constructor prin firea lui: „Casă de cărămidă!”... Sau: „Casă de BCA!”... Sau: „Casă de plăci de beton cucurigu la bloc!”... Şi către mireasă: „Casă curată!”, „Gătire plăcută!”, „Să mături îndemânatic!”, „Să ştergi geamurile cu talent! Şi praful cu maxim entuziasm!”... Şi aşa mai departe...
De acea eu acum vă urez din toată inima: casă curată şi să trăiţi fericiţi până la adânci bătrâneţi!...
Iulia: Mulţumim Delia! Eşti tare drăguţă!


VIII. Momentul adevărului

(Mirela se întoarce cu un buchet de flori şi îl pune pe masa primarului.)
Primarul: Bun! S-a întors şi Mirela cu florile... Cred că putem începe... Deci!... Aurelian, o iei în căsătorie pe Flavia?
Maxim: Da!
Primarul: Flavia, cu voie bună şi fără a fi de nimeni obligată, îl iei în căsătorie pe Aurelian?
Iulia: Da!
Primarul: Foarte bine! Atunci vă declar căsătoriţi! Să cadă măştile şi să vină săruturile!
(Primarul îşi dă eşarfa jos de pe faţă. Delia şi Mirela fac acelaşi lucru. Cei doi miri însă ezită să-şi scoată acoperămintele de pe faţă.)
Primarul: Am terminat!... Sunteţi căsătoriţi acum!... Puteţi să vă daţi jos voalurile şi să vă revedeţi la faţă spre întâlnire senzuală în primul vostru sărut matrimonial!...
Iulia: Aurelian!
Maxim: Da!
Iulia: Acum că suntem căsătoriţi trebuie să mă iubeşti aşa cum sunt, la bine şi la rău!... Nu crezi?
Maxim: Sigur Flavia! Şi tu trebuie să-mi fii alături în toate momentele grele şi în toate momentele fericite!... Nu?
Iulia: Desigur, prinţul meu!
Maxim: Aşa! Prinţ!... Şi tu prinţesa mea, bineînţeles!
Primarul: Hai oameni buni că nu avem toată ziua la dispoziţie! Măştile jos!... Că nici nu vă vedeţi bine prin ele!...
Maxim: Numai puţin domnule primar că trebuie să mai pregătim un pic atmosfera necesară pentru sărut, ca să fie cât mai romantic... Iulia, dă-mi voie să te sărut!
Iulia: Vino prinţul meu!
(Maxim se apropie, îşi ridică eşarfa doar cât să i se vadă gura, ridică şi voalul miresei doar cât să-i vadă buzele şi apoi o sărută cu patimă un timp destul de îndelungat...)
Delia: Bravo!... (Aplaudă). Felicitări!...
(Primarul şi Mirela aplaudă şi ei.)
Delia (către Mirela): Zici că acum se sărută pentru prima oară...
Mirela: Mai ştii?
Delia (după ce aplaudă din nou): Ce frumos!...
După câteva secunde Maxim se opreşte şi întreabă (tot cu faţa acoperită): Cum e? Dulce nu?
Iulia: Foarte dulce!
(O mai sărută o dată şi încă o dată şi iar o sărută - tot aşa cu voalurile doar pe jumătate ridicate):
Iulia (uşor ameţită): Aurelian!... Ce sărut pătrunzător ai!...
Maxim: Iulia Flavia dă-mi voie acum să-ţi dezvălui faţa! (Se apropie şi îi dă voalul pe spate:) Eşti frumoasă ca o zână!... Vei fi mereu peste dragostea mea stăpână, zi de zi şi lună de lună!... Iubirea mea-i deplină pentru a ta făptură!...
Iulia: Chiar! E ok! Sunt ok? Îţi place de mine? Nu te-ai supărat?
Maxim: De ce să mă supăr! Frumuseţea ta e nestemată aprinsă peste al lumii orizont... şi-mi luminează viaţa... de seara până dimineaţa!...
Iulia: Ce drăguţ! Am avut aşa mari emoţii! Bine că nu te-ai supărat! Hai să-ţi dezvălui şi eu chipul tău de prinţ!
(Iulia se apropie şi îi trage eşarfa jos de pe faţă. Maxim îşi dă ochelarii jos de pe ochi şi pălăria din cap şi face cu ea o mare plecăciune în faţa Iuliei.)
Maxim: Mereu la dispoziţia ta scumpa mea soţie!
Iulia (şocată): Vai de mine!... Ţineţi-mă că leşin!...
(Maxim se repede şi o prinde de mijloc...)
Iulia: Vai de mine!... Tu cine eşti?
Maxim: Aurelian!
Iulia: Care Aurelian?
Maxim: Aurelian Maximus!
Iulia (îşi revine): Deci şi tu tot Aurelian? I-am spus Flaviei că poate se va întâmpla vreo confuzie!... Dar ea nu şi nu: că doar prinţul vine mascat... Dar uite că au mai venit şi alţii!... Dacă acum aşa e moda...
Aurelian dragă... te rog să mă scuzi!... Cred că s-a produs o confuzie... Te-am confundat cu alt Aurelian... Sărmanul meu prinţ, ce o fi cu el? O fi crezut că nu mai vin şi o fi plecat în treaba lui...
Maxim: Aşa deci... O confuzie... I-am spus eu lui Aurelian că tu de fapt îl iubeşti pe el şi că eu doar vă încurc... Dar el o ţinea pe a lui: că tu eşti spontană şi profiţi de orice oportunitate!... Şi am zis să încerc... De ce nu? Încercarea moarte n-are!...
Ei bine Flavia, mi-a părut bine de cunoştinţă!... Să ştii că în timp ce v-aţi plimbat prin centru l-ai cucerit total pe Aurelian. Aşa viteză de cucerire nu am mai văzut la nimeni. Respectele mele! Şi să ştii că vin de la un maestru în arta cuceririi...
Apropo! Dacă nu îţi iese pasenţa cu el te rog să-mi dai de ştire!... O să vin imediat să te consolez!...
Primarul: Ce faceţi măi oameni buni? Ce-aţi făcut? V-aţi confundat pe scările primăriei sau ce? Am însurat pe cine nu trebuie? Mai vin şi alţii? Ce se întâmplă aici?... Bine măcar că nu aţi semnat încă actele de căsătorie!
Maxim: Scuze domnule primar!... Într-adevăr cred că s-a produs o confuzie... De la moda asta nouă cu măşti şi voaluri: eu am încurcat mireasa şi ea o fi încurcat mirele. Nu-i aşa Flavia?
Iulia: Aşa e... Dar stai puţin! Tu îl cunoşti pe Aurelian al meu? Ce-aţi făcut? Te pomeneşti că aţi făcut schimb de roluri!...
Maxim: Cam aşa ceva Flavia... A fost ideea lui să ştii... Am vrut să-ţi facem o farsă...
Iulia: Ce farsă?... Ce Flavia? Eu sunt Iulia!
Maxim: Care Iulia?... Adică da! Eşti Iulia Flavia!
Iulia: Păi da! Dar eu nu sunt Flavia, cuceritoarea rapidă, ci sunt prietena ei...
Maxim: Cum? A dracului fată! A făcut şi ea schimb cu tine?
Iulia: Exact!
Maxim: Bravo lor domnule! Se mişcă amândoi mai ceva decât vântul... Le merge mintea brici!... Şi se iubesc nebuneşte - doar că nu sunt pregătiţi de căsătorie...
Iulia: Aşa zici tu? Că Aurelian o iubeşte pe Flavia?...
Maxim: Sigur! Mi-a mărturisit acest lucru, doar că îi era milă de tinereţea lui şi nu voia să se însoare aşa de repede... Plus că nu ştia dacă şi Flavia îl iubeşte la fel...
Iulia: Cine ştie?... Probabil că da!... Flavia e o romantică, sigur s-a îndrăgostit de el că altfel nu-l cerea în căsătorie...
Maxim: Aşa zic şi eu!...



IX. Acord de voinţă

Iulia: Şi noi ce facem acum? Mai suntem căsătoriţi sau nu?
Maxim: Nu ştiu Iulia... Mie îmi place de tine, chiar foarte mult, şi săruţi precum o prinţesă... Dacă vrei poţi fi prinţesa mea şi eu prinţul tău... Ce zici?
Iulia: Chiar? Îţi place de mine?
Maxim: Eşti iubirea vieţii mele! Te-am îndrăgit de la prima vedere!...
Iulia: Hai mă Aurelian, sau Maxim... Cum ţi se zice de obicei?
Maxim: Maxim.
Iulia: Hai mă Maxim, că doar ai mai văzut şi alte femei până acum... Se vede pe faţa ta că eşti bărbat cu experienţă... Arăţi mai degrabă a rege nu a prinţ...
Maxim: Ai dreptate: rege nu prinţ!... Prinţul să ştii că de la mine a învăţat cum să atace regatele...
Iulia: Foarte bine!... Şi zici că-ţi place de mine?...
Maxim: Eşti regina visurilor mele! Tu eşti izvor de frumuseţe şi plăcere!...
Iulia: Şi atunci ce facem?
Maxim: Ştii ce Iulia! Hai să te întreb ceva.
Iulia: Te rog!
Maxim: Sper însă să nu ţi se pară prea brutală întrebarea mea!...
Iulia: Ce e Maxim? Hai că după toată încurcătura asta cu măritişul nimic nu mă mai surprinde!...
Maxim: Iulia... Chiar dacă ne cunoaştem doar de cinci minute, având în vedere că frumuseţea ta este răpitoare, că gesturile tale sunt gingaşe ca ale unei regine, că glasul tău este dulce precum mierea şi că sărutul tău mi-a îmbătat inima de fericire, eu vreau să te întreb acum ceva foarte important...
Iulia: Spune Maxim... Te ascult!
Maxim: Iulia... Vrei să te căsătoreşti cu mine?
Iulia (surprinsă): Poftim? Mă ceri în căsătorie?
Maxim: Da!
Iulia: Ţine-mă că leşin!
Maxim (prinzând-o în braţe): Sunt alături de tine zi de zi şi noapte de noapte. Tu eşti pofta inimii mele, tu eşti amorul meu devenit din căutare îndelungată împlinire spontană prin patimi dezlegată...
Delia: Măi sărut-o omule odată să o ajuţi să se hotărască. Nu o lăsa să leşine!
Maxim: Bună idee! (Şi o sărută cu patimă.)
Iulia (revenindu-şi): Ce dulce eşti tu Maxim! Răspunsul meu este da! Vreau să fii bărbatul meu!... Am venit să mă mărit? Mă mărit şi gata! În plus tehnic sunt deja măritată cu tine. Nu?
Maxim: Exact! Vino încoace să te sărut regina mea!... (O sărută.)
Iulia: Excelent sărut: ce gust, ce aromă, ce mişcări, ce precizie... Tu eşti regele meu... Şi eu regina ta... Iată: acum soarta mi s-a împlinit şi am ajuns după cum toată lumea vede, la fel ca toate femeile iubite din lume, mireasă: mireasă din întâmplare...

Delia: Bravo! (Aplaudă.) Bravo! (Către Mirela): Aşa ceva numai în filme vezi!
(Mirela şi primarul aplaudă şi ei.)
Primarul: Vino încoace Mirela să te îmbrăţişez! De astăzi trebuie să ştie toată lumea că tu eşti iubirea vieţii mele!...
Delia: Vai domnule primar, dumneavoastră şi cu Mirela? Şi eu care am crezut că lustruiaţi biroul! Şi că vă place curăţenia... Şi că Mirela vă ajuta să udaţi florile...
Primarul: Ehei!... Şi ce le-am mai udat!... (Arătând spre Mirela:) Nu vezi ce frumoasă şi fericită este această floare? Şi chiar m-a ajutat să ştii! Foarte mult! Ştie nişte tehnici de grădinărit de rămâi mască! Dar acum te rog du-te cu Mirela şi aduceţi o şampanie şi nişte pahare să închinăm cu mirii. Găsiţi la mine în birou tot ce trebuie.
Delia: Felicitări Mirela! (O îmbrăţişează.)
Mirela: Mulţumesc!
Delia: Deci ăsta era secretul secretarei?
Mirela: Hai că acum nu mai e secret. Să mergem după şampanie şi să sărbătorim că cine ştie, la cum merg lucrurile, poate că nu mai trebuie să aştept până la pensie!...
(Mirela şi Delia ies din scenă prin partea dreaptă.)


X. Momentul potrivit?

(Din stânga intră în scenă, ţinându-se de mână, Aurelian şi Flavia... Se întâlniseră pe hol, au pândit pe la uşă să vadă ce se întâmplă şi acum erau amândoi bucuroşi de turnura evenimentelor.)
Aurelian: Salut Maxim! Salut Iulia! (Se apropie, îi dă un buchet de flori miresei şi o îmbrăţişează:) Felicitări pentru mariaj!
Iulia: Mulţumesc Aurelian...
Aurelian (către Maxim:) Bravo domnule! (Dă mâna cu el şi îl îmbrăţişează:) Te-ai descurcat exemplar!... Casă de piatră!...
Maxim: Aşa să fie!
Flavia: Felicitări Iulia! (O îmbrăţişează.) Jur că nu am ştiut că şmecherul acesta va face schimb cu prietenul său... Dar cum îţi spuneam - e mai rapid decât clipa!... Felicitări şi ţie Maxim! (Îl îmbrăţişează.)
Aurelian: Ei, lasă că nici tu nu eşti mai prejos! Era cât pe ce să îmi dai şah-mat. De abia am scăpat din încercuirea ta. Strategiile tale de atac fac mai mult decât o armată întreagă de fluturaşi prinţesa mea!
Maxim: Ce faceţi măi îndrăgostiţilor? Provocaţi încurcături?... Oricum mersi! Vă rămân dator! Aşa o regină ca Iulia unde găseam eu fără ajutorul vostru? (O strânge în braţe pe Iulia.)
Iulia: Ai dreptate Maxim! Ştrengarii aceştia doi merită şi mulţumirile mele. Iată că din ceaţă şi din fum nu iese întotdeauna ceea ce aştepţi ci cu totul altceva: nu un prinţ, ci un rege. Regele Maximus!
Maxim: Şi regina Iulia! Aşa e! Dar auziţi măi tinerilor: te pomeneşti că vouă vă e frică de căsătorie!
Aurelian: Cui? Mie? Nu!... Doar că toate la timpul lor!
Flavia: Nici mie! Aştept doar momentul potrivit!
Aurelian: Aşa deci încă îl aştepţi?
Flavia: Şi ce? Ai ceva împotrivă?
Primarul: Mă scuzaţi că intervin dar eu sunt aici, mereu la datorie, îmi daţi buletinele şi vă rezolv şi pe voi în cinci minute. Cu măşti sau fără, cum vreţi voi! Deja sunt antrenat...
Aurelian: Nu mulţumim! Încă nu e cazul pentru noi!
Flavia: Aşa deci: dai înapoi! Am ştiut eu că nu eşti serios. Că doar teoria e de tine. Că nu eşti tu chiar atât de spontan pe cât pretinzi. De acea te-am cerut în căsătorie... Că ştiam că nu eşti ceea ce pari...
Aurelian: Cine?... Eu? Vai Flavia!... Dar cum poţi spune aşa ceva! Doar am zis „Da!”. Şi nu dau înapoi... Atâta doar că am vrut să-ţi fac o farsă... Aşa: tot spontan... Mi-a venit ideea în timp ce mergem după costum... Dar văd că tu ai dat înapoi!... Văd că atunci când m-ai cerut în căsătorie ai jucat de fapt la cacealma... Mă gândeam eu că o fată nu poate pricepe aşa bine teoria jocului vieţii, a trăirii spontane, a iubirii fără rezerve...


XI. Locul potrivit?

Iulia: Hai nu mai daţi vina unul pe altul. Adevărul este că aţi dat amândoi înapoi. Dar dacă regretaţi pasul acesta, totul se rezolvă foarte simplu: suntem în locul potrivit. Şi nu trebuie să ziceţi nimic altceva decât „Da!” şi încă un „Da!” şi gata... Sunteţi şi voi rezolvaţi. Domnul de aici e tare simpatic şi vă rezolvă şi pe voi cât ai zice peşte... Ia să vedem, puteţi zice „Da!”? Aurelian?
Aurelian: Nu!
Iulia: Flavia!
Flavia: Nu!
Maxim: Se ţin tare dragă nevastă. Eu zic că trebuie ajutaţi. Eu îl prind pe Aurelian, tu o prinzi pe Flavia şi îi aducem legaţi aici în faţa primarului că doar ştim că se iubesc nebuneşte...
(Maxim se îndreaptă către Aurelian...)
Aurelian (fugind de Maxim): Maxim! Nu! Nu vreau!
Maxim: Ba da! Hai la însurătoare!
(Iulia începe să alerge după Flavia.)
Flavia (fugind de Iulia): Nu Iulia! Nu mă mărit!
Iulia: Ba da! Chiar acum!
(Aurelian o ia de mână pe Flavia şi aleargă cu ea pe scenă. Maxim şi Iulia aleargă după ei.)
Maxim: Da! Da! La însurătoare cu voi!
Iulia: Da! Da! La însurătoare!
Aurelian: Nu! Nu acum! Fără mariaj!
Flavia: Nu! Nu! Fără mariaj!
(Aurelian şi Flavia sunt înghesuiţi de miri în colţul din stânga, în fundul scenei, şi nu mai au unde să fugă.)
Maxim (apropiindu-se ameninţător de ei, alături de Iulia): Hai tinerilor! La însurătoare cu voi!
Aurelian: Ajutaţi-ne domnule primar! Oamenii aceştia vor să ne căsătorească cu forţa!
Primarul (intervenind cu voce fermă): Stimaţi cetăţeni! Dragi nuntaşi! Calmaţi-vă şi respiraţi uşor iar voi cei neînsuraţi nu mai alergaţi pe aici că alergaţi degeaba... Ia veniţi încoace!
(Se calmează cu toţii şi se apropie de masa primarului.)
Primarul: Aurelian, Flavia...
Voi fugiţi de întâmplare, dar ea vă ajunge oriunde aţi fi!
Alergând prin semne de chemare, după plăceri şi bucurii,
veţi sfârşi şi voi doar spre a fi mire şi mireasă din întâmplare...
Plecând din cer, de la stele, de la lună şi de la soare,
iubirea vine mereu prin joc de dragoste înălţătoare...
şi vă cucereşte pe neaşteptate cu dorul acela nestins
de a vă uni al vostru vis cu a voastră jumătate...
Nu mai fugiţi deci de întâmplare:
ea este, în lume, cea mai bună peţitoare!




XII. Urări de bine

(Delia şi Mirela revin pe scenă. Delia are în mâna dreaptă o sticlă de şampanie iar Mirela poartă o tavă plină cu pahare pe care o aduce şi o pune pe masă...)
Primarul: Iată că a sosit şi şampania!... Delia dă-mi-o mie că o deschid eu!... (Deschide sticla de şampanie...)
Primarul (în timp ce toarnă în pahare): Haideţi cu toţii să ciocnim un pahar de şampanie în cinstea mirilor!...
(Fiecare ia câte un pahar în mână. Se fac urări şi se ciocnesc pahare...)
Aurelian: Să trăiţi! Să vă iubiţi! Şi unul prin altul mereu să vă împliniţi!...
Flavia: Jucaţi jocul până la sfârşit! Profitaţi de orice ocazie pentru a iubi şi a vă face iubiţi!...
Delia: Casă curată dragii mei miri! Şi casă solidă! Din cărămidă şi din beton. Din BCA nu vă recomand!...
Mirela: Aşa să fie: casă luminoasă şi casă călduroasă! Şi iubire frumoasă! Dragoste gustoasă! Şi fericire aleasă!...
Iulia: Mulţumim de urări! Să ne fie doar plăcerea invitată la masă şi doar bucuria să ne intre în casă!
Maxim: Şi să fie toate în armonie pe pământ - să avem mereu doar veselie şi încântare în faptă, în vorbă şi în gând!...
Primarul: Maxim, Iulia să aveţi o căsătorie trainică şi plină de surprize plăcute, precum cele care au dus la întâlnirea voastră! Iar voi Aurelian şi Flavia, poftiţi pe la primărie oricând doriţi, şi mai ales când veţi fi şi voi pregătiţi, să vă lăsaţi conduşi până la capăt de către întâmplare spre dragostea voastră cea mai mare!...


XIII. Oricând!

Aurelian (după ce bea toată şampania din pahar): Oricând vrea Flavia! Eu sunt mereu pregătit! Dar ea, aţi văzut: ezită! Şi nu o pot forţa! (Aşează paharul pe tava de pe masă.)
Flavia: Aşa deci! Când vreau eu! Aţi auzit cu toţii ce a zis! Da?
Iulia: Da! Am auzit!
Maxim: Şi eu!
Flavia: Bun! (Bea toată şampania din pahar, aşează paharul pe tavă şi apoi zice:) Te rog să mă priveşti în ochi Aurelian! Hai, priveşte în ochii mei!... Aşa!... Te rog să mă săruţi!
Aurelian: Cu plăcere prinţesa mea! (O sărută.)
Flavia: Excelent, prinţul meu! Acum hai să ne căsătorim! Chiar acum! Ai buletinul la tine?
Aurelian: Of! Iar joci tare. Ţi-ai pus în cap să te măriţi cu mine şi nu mai scap până nu te iau de nevastă... Foarte bine!... Ce? Numai Iulia şi Maxim să se bucure deseară de noaptea nunţii? Hai şi noi!...
Domnule primar aţi auzit porunca! (Scoate buletinul din buzunar şi îl înmânează primarului:) Poftim buletinul...
Ei, cum e Flavia? Să te văd acum ce mai faci!...
Flavia (bine dispusă): Ce să fac? Mă bucur!... Atâta doar că dacă ştiam că mă mărit acum măcar veneam şi eu în rochie de mireasă!... Nu mai ai răbdare până mă duc să fac rost de o rochie?... Că mai am o prietenă care tocmai s-a măritat şi sigur are o rochie prin dulap!...
Aurelian: Hopa!... Flavia!... Cunoaştem deja şmecheria asta... Nu mai pleci nicăieri!... Dă buletinul încoace!
Flavia: Imediat... Iulia, ajută-mă te rog! Ce să fac?
Iulia: Mărită-te fată! Ştii ce simplu este? Şi ce bine te simţi după?
Flavia: Chiar? Nu glumeşti?
Iulia: Păi ce îmi arde mie de glume? Acum sunt femeie măritată dragă, aşezată la casa mea. Spune-i şi tu bărbate ceva!
Maxim: Mişcă-te doar după pofta inimii tale Flavia! Nu regreta nimic şi nu spera nimic! Joacă-te cu viaţa şi viaţa se va juca cu tine!...
Flavia: Mda...
Aurelian: Deci, cum e? Nu ţi-am spus că nu eşti pregătită să mergi până la capăt? Flavia, tu nu trăieşti încă în clipă!... Dar ai putea să începi din secunda aceasta... (Se apropie de ea şi o îmbrăţişează:) Prin a trăi acum, în această clipă! O simţi cum vibrează?... Cum îţi bate inima?... Cum ţi se luminează faţa atunci când mă priveşti?... Cum îţi dansează buzele atunci când mă săruţi?... Cum îţi tresaltă trupul sub îmbrăţişarea mea?... Simţi?... Dacă ai simţi ar fi minunat...


XIV. Iubire publică

Flavia (după câteva secunde de tăcere): Aurelian?... Ţi-am spus oare că te iubesc?
Aurelian: Ăăă, nu...
Flavia: Păi uite că îţi spun acum: Aurelian, eu te iubesc... Tu mă iubeşti pe mine?
(Aurelian tace vreo cinci secunde. Nimeni nu zice nimic...)
Aurelian: Ce trăim noi de un ceas şi ceva mi se pare incredibil. Flavia, oare nu visăm? Oare nu e totul un vis? Îmi bate inima aşa de tare şi mi-e teamă să-ţi spun te iubesc... Mi-e teamă că astfel visul acesta fără asemănare se va termina... Mi-e teamă de mărturisire Flavia... Mi-e teamă că te iubesc...
Delia: Bravo! (Aplaudă.) Bravo!... Vă iubiţi asta e clar! Dar problema este: vă căsătoriţi sau nu?
Primarul: La ce bun căsătoria dacă oamenii se iubesc aşa de mult! Ei sunt ca şi căsătoriţi. Mi-e clar că nu mai pot trăi unul fără celălalt... Felicitări dragii mei: vă declar soţ şi soţie! La ce vă mai trebuie hârtii? Dă-le încolo de hârtii! Căsătoria adevărată nu e cea de pe hârtie, ci aceea din sufletele mirilor: e iubirea lor mărturisită în public... Şi voi aţi făcut acest pas aici în prezenţa noastră!...
Dar dacă vreţi vă pot întreba şi oficial şi semnăm şi hârtii că de asta mă plăteşte statul: să stau şi să semnez hârtii... Ce zici Aurelian?
Aurelian: Domnule primar, eu am zis da! Am zis că la orice oră din zi şi din noapte. Ba mi-am declarat şi iubirea în public cum ziceaţi. V-am dat şi buletinul! Ce trebuie să mai fac?
Primarul: Nu ştiu! Hai să o întrebăm pe Flavia!... Flavia tu ce zici?


XV. O minune...

Flavia: Ce să zic? Zic că v-am ţinut destul în suspans! Eu voiam să mă mărit de când am văzut ce fericită e Iulia cu regele ei Maximus... Dar prinţul acesta al meu a ezitat la început... Aşa că m-am prefăcut şi eu că ezit... Trebuia să-l las să creadă că mă prinde din nou la colţ şi apoi să-i dau lovitura de graţie – care fiţi atenţi - vine chiar acum: Aurelian! Şah-mat! Treci în faţa primarului şi spune „Da!”. Chiar în clipa aceasta!
Aurelian: Ups! Ştiam eu că ceva nu e în regulă cu ezitarea ta... Tocmai de aceea am preluat iniţiativa ca să intri şi tu în priză: ştiam că nu rezişti la o provocare publică... Că eşti prea bătăioasă!
Flavia: Aşa deci? Bine! Domnule primar zi repede poezia până nu se răzgândeşte Aurelian!
Primarul: În sfârşit!... Dă-mi te rog Flavia şi tu buletinul!
(Flavia scoate buletinul din poşetă şi-l înmânează primarului.)
Flavia: Poftim!
Primarul: Bun!... Aurelian Lovius vrei să o iei de soţie, să-ţi fie aproape la bine şi la greu, la necaz şi la bucurie, pe iubita ta Flavia Felice?...
Aurelian: Da!
Primarul: Bun! Până aici e bine!...
Flavia Felice, vrei să-l iei de soţ, să-ţi fie sprijin şi împlinire, să vă alintaţi şi să vă ajutaţi, să vă iubiţi şi să vă îndrăgiţi, prin vreme de furtună şi prin timp de rai, prin locuri de povară şi prin ţinuturi de vis, prin momente de ezitare şi prin clipe de încântare, pe iubitul tău Aurelian Lovius?
Flavia ezită vreo cinci secunde şi apoi răspunde: Da!...
Delia: Bravo! (Aplaudă.) S-a înfăptuit minunea!
Iulia: Felicitări! Hai să vă îmbrăţişez!...
Maxim (către Aurelian): Bravo mă! Felicitări pentru prima ta căsătorie! O să-ţi placă, o să vezi!...
(După ce sunt felicitaţi de Iulia şi de Maxim, Flavia şi Aurelian se apropie şi se îmbrăţişează...)
Primarul: Bun! Deci... Prin puterea învestită în mine, ca slujbaş al iubirii manifestate prin acte, vă declar acum, în mod oficial, soţ şi soţie!... Felicitări mirilor!... Felicitări celorlalţi miri... Felicitări tuturor mirilor de pretutindeni!...


XVI. Şi încă o minune...

Primarul (întorcându-se către Mirela care stătea lângă el): Mirela... tu nu vrei să ne căsătorim?
Mirela: Cum?... Ba da!... Când? Acum?
Primarul: Păi acum, normal!... Nu vezi că lumea se grăbeşte?...
Mirela: Bine!... Dar cine să oficieze?
Primarul: Viceprimarul, cine altul!
Mirela: Dar o fi plecat omul pe teren, că are treabă prin localitate!
Primarul: Delia, viceprimarul tău ce face? Mai e în primărie? Că ar avea ceva de făcut pe aici, pe la sala de căsătorii...
Delia: Mă duc să-l caut domnule primar!
(Delia iese din scenă prin partea stângă.)
Primarul (după ce îşi ia stiloul şi registrul de pe masă): Hai şi voi însurăţeilor în camera alăturată, să completaţi nişte formulare şi să terminăm astfel cu formalităţile birocratice...
Maxim: Venim, cum să nu!... Dar repede domnule primar!... Că după aceea mergem la cheful de nuntă... Sunteţi invitat de frunte! Să veniţi, da? Împreună cu Mirela! Şi cu Delia şi cu vicele...
Primarul: Sigur! Dacă terminăm cu toate căsătoriile acestea spontane până la miezul nopţii, venim şi noi... Dacă nu... o să trecem direct în patul nupţial...
(Ies cu toţii din scenă prin partea dreaptă. Cortina cade anunţând finalul piesei.)"



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Radu Lucian Alexandru