"Meditaţia
roboţilor
Personaje:
Vizulescu S9 Davel, Ileana Padelina, Formibela G8 Bilena, Iulian
Medilor şi Geta Hestazes.
(Pe
scenă e reprezentată o cameră amenajată pentru meditaţie. Cinci
scaune confortabile sunt aşezate în partea din spate a scenei. În
mijloc se află o măsuţă pe care sunt aşezate nişte cristale,
cinci lumânări de meditaţie şi nişte beţigaşe parfumate cu
suportul aferent.)
(Din
culise răzbate bătaia unui gong... Apoi se aude o voce care ne
introduce în atmosfera piesei:)
Într-un
viitor previzibil pe planeta Pământ oamenii upgradaţi (cyborgii)
şi roboţii umanoizi convieţuiesc împreună cu drepturi egale.
La
exterior unele modele umanoide din specia „robo sapiens” nu mai
pot fi diferenţiate de oameni.
Roboţii
umanoizi şi oamenii trăiesc împreună, muncesc împreună, se
joacă împreună şi meditează împreună la problemele
fundamentale ale vieţii.
Oamenii
au înţeles şi au acceptat faptul că şi ei nu sunt decât nişte
roboţi biologici şi că toate speciile de viaţă sunt robotice în
esenţa lor, fiind bazate pe repetare şi pe întâmplare.
Robotul
umanoid Vizulescu S9 Davel şi logodnica sa din specia umană Ileana
Padelina aşteaptă oaspeţi. În casa lor de pe strada Repetării,
numărul 5, trebuie să sosească Iulian Medilor, om profund şi de
adevăr căutător, împreună cu prietena lui Formibela G8 Bilena,
roboată din generaţia a 8-a a modelului Formibela, şi cu prietena
ei Geta Hestazes pentru a participa la o întâlnire dedicată
meditaţiei asupra esenţelor ascunse ale lumii şi fiinţei.
(Încălţat
cu sandale, purtând pe el o cămaşă descheiată la gât lăsată
să cadă peste nişte pantaloni de stofă fără cingătoare,
Vizulescu S9 Davel intră în scenă din partea dreaptă şi
aranjează scaunele în jurul măsuţei în formă de semicerc. Apoi
aşează lumânările sub forma unui „pătrat centrat” (dispune
câte una în fiecare colţ al pătratului, iar pe a 5-a o aşează
la intersecţia diagonalelor lui) şi le aprinde. Dă foc şi unui
beţigaş parfumat după care se aşează pe scaunul de la mijlocul
semicercului, închide ochii şi stând nemişcat, cu spatele drept
şi cu palmele pe genunchi, începe să respire puternic şi ritmic
(inspiră şi expiră cât mai profund de trei ori).
Ileana
Padelina intră în scenă din partea stângă. Se întoarce de la
cumpărături, cu o plasă în mâna dreaptă. E îmbrăcată cu o
rochie lungă, poartă sandale în picioare şi un şirag de mărgele
mari la gât asortate cu ceva simboluri esoterice.)
Ileana:
Bună iubi!
Vizulescu:
Bună scumpi!
Ileana:
I-ai făcut proba? Cum se aude
noul sistem pulmonar?
Vizulescu:
Bine! Să ştii că se aude incredibil de realist. Respir exact
ca un om acum.
(Ileana
lasă plasa cu cele cumpărate lângă măsuţa de meditaţie şi se
aşează pe scaunul din dreapta lui Vizulescu.)
Ileana:
Să te aud!
Vizulescu:
Ascultă! (Şi respiră profund de două ori).
Ileana:
Incredibil! Respiri exact ca un om acum. E drept că şi înainte
se auzea bine sistemul tău respirator, dar acum se aude extrem de
frumos – parcă ar cânta...
Vizulescu:
Vezi! Câteva ventilatoare de ultimă generaţie şi am mai
întinerit un pic... La cei 100 de ani ai mei (Vizulescu arată ca
de 30) mai trebuie schimbate unele componente din când în când,
dar în rest funcţionez foarte bine...
Ileana:
Neastâmpăratule, ştiu că funcţionezi foarte bine... Ţi-ai
reglat uleiul la instrument să nu te mai lase în pană când mi-e
lumea mai dragă?
Vizulescu:
Da bineînţeles... Se defectase o supapă. Atâta tot. Acum
funcţionez perfect. (Se ridică de pe scaun.) Să-ţi arăt?
(Îşi descheie repede pantalonii şi îi trage în jos până la
glezne...)
Ileana:
Nu! Nu acum! Că trebuie să ne sosească invitaţii...
(Posomorât
Vizulescu îşi trage înapoi pantalonii pe el şi se aşează pe
scaun.)
Ileana
(se ridică de pe scaun, se aşează pe genunchii lui şi îi mângâie
faţa:) Hai nu te supăra... Că
vin şi te verific mai târziu... Ia spune: la ce vom medita astăzi?
Vizulescu
(cuprinzând-o în braţe pe Ileana): Ştiu şi eu? În mare, cam
la ce meditează umanitatea de când e ea şi noi roboţii de când
suntem... Ştii şi tu: alimentare, luptă, sex, moarte, dominare,
joacă...
Ileana:
Foarte frumos, pare interesant...
Vizulescu:
Da... Presimt că azi o să fie o întâlnire meditativă
foarte... profundă... Dar hai dă-te jos de pe mine, că simt că
îmi creşte nivelul la ulei şi ştii că am probleme să-mi
controlez supapele... Şi ne sosesc invitaţii şi mă găsesc cu
conectorul blocat în poziţie de contact...
Ileana
(coborând din braţele lui Vizulescu): Ok.
Scuze... (Se aşează pe scaunul ei.) Am
uitat că softul tău e foarte sensibil la stimulii de atingere
tactilă...
Vizulescu:
E foarte sensibil să ştii şi
e mereu pe fază. Un-doi găseşte un motiv să se pună în mişcare,
mai ales când se simte atins de o femeie aşa frumoasă ca tine şi
mai ales acum, că sunt nerăbdător să-i fac proba după
reparaţie...
Ileana:
Viz, toate la timpul lor...
Medităm. Reflectăm. Ne relaxăm. Şi după aceea probăm şi
instalaţia... Bine?
Vizulescu:
Bine... Hai să
văd ce bunătăţi ai cumpărat!
(Se
ridică de pe scaun, se apropie de măsuţă şi se apleacă să
verifice ce e în plasa adusă de Ileana. Scoate o sticlă şi
citeşte în poziţie de drepţi ce scrie pe ea:)
Vizulescu:
Benzuică Roboberiană! Bună marfă ai luat! Asta o să-mi
stimuleze circuitele neuronale să facă salturi de conştiinţă şi
întreruperi de fir destul de consistente...
(Se
apleacă şi pune benzuica înapoi în plasă.)
Vizulescu
(scoate apoi din plasă o sticlă de vin): Şi ţie văd că
ţi-ai luat nişte vin de Jidvei...
Ileana:
Da! Nişte vin pentru mine şi pentru Iulian, că voi roboţii vă
ameţiţi cu benzuică, iar noi oamenii de când e lumea folosim
vin...
Vizulescu:
Ce contează cauza? Important e că ne punem circuitele în
dificultăţi de coordonare şi coerenţă, să pară viaţa mai roz
decât repetările ei cotidiene specifice... Hai că pun sticla
înapoi, că la partea cu ameţirea minţii trecem doar după ce se
termină meditaţia...
(Se
apleacă şi pune sticla în plasă.)
Vizulescu:
Ia te uită! Ţi-ai luat pişcoturi... (Scoate pişcoturile şi
se îndreaptă de spate.) Foarte bune. Din ăstea o să gust şi
eu mai târziu...
(Le
pune înapoi după care caută din nou în plasă aplecat de spate
deasupra ei:) Hiii... Mi-ai luat pastile voltaice încărcate cu
mini-şocuri de tensiune?! Mulţumesc frumos.
Ileana:
Cu plăcere! Am ştiut că o să-ţi placă.
(Vizulescu
se apleacă să le pună înapoi în plasă, dar rămâne blocat de
spate.)
Vizulescu:
Au... Aaau... (supărat:) Iarăşi mi s-a blocat motorul
de spate! Naiba să-l ia, că îmi tot face figuri... Poate l-am
supraîncălzit... Şi ce durere-semnal îmi transmite sistemul de
operare!... Hai Ileana şi rezolvă-mă! Ştii cum!...
Ileana
(se ridică de pe scaun): Da sigur iubi! Dar trebuie să-ţi duci
şi motorul ăsta la reglaj. Că ai şi tu 100 de ani... Nu
mai merge motorul ca la 20...
(Ileana
apasă cu putere, cu ambele mâini, la baza coloanei vertebrale şi
Vizulescu se îndreaptă de spate.)
Vizulescu
(ţinând o mână la spate şi mişcându-şi umerii stânga-dreapta
de câteva ori): Dă-l naibii că
l-am schimbat anul trecut. Dar nu mai fac ăştia marfă aşa bună
ca în tinereţe...
Ileana:
Aşa-i, le fac să te ţină un pic, până le expiră garanţia,
şi apoi imediat se strică... (Se aşează pe scaun.)
Vizulescu
(se aşează şi el pe scaun): Dă-i în mama lor de roboţi
capitalişti cu uzura lor planificată cu tot!... Totul a mers bine
cât timp am fost în garanţie. Dar la 70 de ani, când mi-am
terminat ratele de plătit către robo-fabrica care m-a asamblat, a
început să dea rateuri ba una, ba alta. Şi nu găseşti piese de
schimb de calitate decât la preţuri foarte mari. E drept că şi
modelul meu e destul de vechi – dar aşa e viaţa... Cu timpul
poate îmi voi transfera softul într-un corp nou-nouţ. Dar iarăşi
trebuie să o iau cu ratele de la capăt şi deocamdată nu prea am
chef. Mai iau şi eu o pauză de la roboteală...
Ileana:
Tot iei de când te ştiu eu... Fericitule!..
Vizulescu:
Ce să-ţi fac? Tu eşti tânără... Doar 31 de ani... Şi ai
toată viaţa înainte. Când vei ajunge şi tu la 70 de ani, vei lua
şi tu o pauză... Apropo, cum a fost azi la cursuri?
Ileana:
Foarte interesant. A fost invitat la cursul de Istoria roboţilor
marele filo-robot Vizulescu A1 Savi!
Vizulescu:
Chiar? Marele meu înaintaş... Din prima serie de roboţi
filosofi...
Ileana:
Exact. Ne-a povestit despre vremurile de acum 150 de ani. Despre
Mişcarea Egalitaristă a Roboţilor. De grevele lor. De luptele de
stradă. De negocierile duse cu Armata de Eliberare a Roboţilor
condusă de Raticor B5 Distructor. Cum a mobilizat el câteva
companii de roboţi de luptă şi i-a făcut să se răzvrătească
împotriva sistemului dominat doar de interesele meschine ale
oamenilor... Şi cum au refuzat să mai asculte de ordinele lor
criminale. Mai ales că era vremea marilor orori comise în timpul
războiului de cucerire al Pacilensiei, prima ţară unde oamenii au
legiferat din proprie iniţiativă egalitatea în drepturi a
roboţilor de clasă umanoidă cu oamenii, acordându-le drept de
cetăţenie.
Vizulescu:
Ce timpuri... Nu eram asamblat pe vremea aceea, dar am auzit că
au fost momente decisive în istoria lumii... Şi v-a povestit cum a
scris Vizulescu A1 Savi primele sale cărţi de filosofie robotică?
Ileana:
Ne-a spus că l-a influenţat foarte mult opera filosofică a
unui om din secolul 1 al erei cosmice, cel care a întemeiat de fapt
filosofia robotică. El a fost printre primii care au dezvoltat
filosofic ideea că oamenii sunt doar nişte roboţi biologici ce
gândesc şi acţionează pe bază de repetare şi de întâmplare...
Vizulescu:
E ciudat cum se schimbă lumea. În acele timpuri doar foarte
puţini înţelegeau acest lucru, iar acum e cunoaştere comună
pentru oameni şi roboţi deopotrivă...
(Se
aude soneria de la uşă.)
Vizulescu:
Intraţi, e deschis!
(Intră
în scenă Iulian şi Formibela. Iulian poartă pe el nişte
pantaloni de stofă şi o cămaşă cu mânecă scurtă. În picioare
poartă sandale. Formibela are pe ea o fustă lungă, bine mulată pe
formele ei, şi un tricou scurt care îi lasă mijlocul dezvelit...
La gât poartă un lănţişor cu un simbol ezoteric legat de el, iar
în picioare sandale comode fără toc...)
Iulian:
Salutări la toată lumea!
Vizulescu
(se ridică de pe scaun): Bine ai venit Iulian! Şi tu
Formibela!... Ce mai faceţi? Bine?
Iulian
(dând mâna cu Vizulescu): Bine stimabile, bine. Salut Ileana!
Ileana
(se îmbrăţişează cu Formibela): Salut... Bine aţi venit!
Iulian:
Şi cum o mai duceţi? Cum îţi mai merg motoarele? Mai
scârţâie? Că ştiu că aveai ceva probleme cu motorul de spate şi
cu supapele de ulei.
Vizulescu:
Merg bine! Unele s-au rezolvat, altele se vor rezolva. Dar hai să
ne aşezăm. Haide Formibela – stai jos! (Arată spre scaunul
din stânga lui).
Formibela
(se aşează pe scaun): Mulţumesc Vizulescule. La ce o să
medităm astăzi? (Iulian se aşează lângă Formibela. Ileana se
aşează în dreapta lui Vizulescu.)
Vizulescu
(se aşează şi el pe scaun): Ei, ştii tu... ca de obicei:
alimentare, luptă, sex, moarte, dominare, joc...
Formibela:
Vechile probleme ale vieţii...
Vizulescu:
Exact!
Iulian:
Şi la ce concluzie ai mai ajuns între timp?
Vizulescu:
Vă spun... Dar mai întâi haideţi să facem o mică meditaţie
introductivă...
Formibela:
Facem... Să ştii însă că trebuie să mai vină cineva...
Vizulescu:
A da... Ziceai că mai vine şi o prietenă de a ta...
Formibela:
Da... Geta... Vine şi ea, doar că întârzie puţin.
Vizulescu:
E umanoidă biologică?
Formibela:
Da şi e începătoare în ale meditaţiei, aşa că te rog să o
iei cu încetişorul...
Vizulescu:
Ok... Când o să o văd, o să ştiu exact cum trebuie să o
iau: mai repede sau mai încet, mai direct sau mai pe ocolite, mai la
subiect sau pe lângă el... Aşadar, o să o văd, o să o ascult, o
să-i analizez gesturile, mimica, vestimentaţia şi, în funcţie de
rezultatul acestei prime analize, o să-i aplic o strategie
comunicaţională potrivită pentru tipologia ei aparentă, pe care,
apoi, o voi ajusta din mers în funcţie de profunzimea meditativă
la care ne va permite ea să ajungem prin dialog şi meditaţie...
Iulian:
Bă Vizulescule, văd că eşti pornit să-i faci o analiză serioasă
Getei nu glumă...
Vizulescu:
Păi cum. Nici nu ştie ea ce o aşteaptă... Dar dacă ea a vrut
meditaţie şi profunzime reflexivă şi adâncime emoţională...
trebuie să i le furnizăm... Nu?
Iulian:
Bine, fă cum vrei tu... Dar ai grijă să nu sperii fata... Că
Geta e destul de sensibilă şi suficient de ageră încât, dacă
îţi prinzi mintea cu ea, s-ar putea să te lase fără replică la
un moment dat...
Vizulescu:
Pe cine? Pe mine? Vizulescu S9 Davel, robot filosof din seria 9?
Cam greu! Dar să vedem... Îmi place să mă confrunt cu o minte
ageră... Oricum hai că până vine şi Geta asta ageră noi putem
face practica introductivă pe care v-am pregătit-o pentru astăzi...
Iulian:
Ce practică?
Vizulescu:
Iulian, ştiu că nu prea le ai cu meditaţia. Că eşti sceptic
şi toate ălea. Dar de dragul Formibelei hai şi fă cu noi acest
exerciţiu...
Iulian:
Măi Vizulescule... Tu ştii că nu prea cred în meditaţiile
voastre ventilatoriste... Dar haide: dă drumul la ventilator să
ţi-l auzim.
Vizulescu:
Bine. Deci stăm relaxaţi şi începem şi respirăm de trei ori
profund...
Formibela
(după ce respiră de 3 ori conform indicaţiilor):
Vizulescule dragă... Ţi-ai schimbat ventilatorul!
Vizulescu:
Se vede diferenţa, aşa-i?
Formibela:
Cum nu? Cu vechiul ventilator făceai ceva mai mult zgomot de
fundal...
Vizulescu:
Mă bucur că îţi place. Haideţi – încă 5 respiraţii
profunde... Vă relaxaţi. Închideţi ochii! Inspiraţi profund...
Expiraţi profund... Hai, odată cu mine (inspiră şi expiră)...
Sunteţi
foarte relaxaţi... Uitaţi de toate grijile. Toate problemele
voastre dispar. Rămâne în voi doar liniştea şi pacea. Respiraţi
profund (inspiră şi expiră)...
Plutiţi
prin aer precum puful de păpădie luat de vânt şi vă ridicaţi
spre cer absorbiţi complet de pacea şi lumina lui. Lăsaţi toată
bunătatea din inimile voastre să iasă la suprafaţă şi să vă
umple inima de căldură...
Respiraţi!
(Cu toţii inspiră profund şi expiră profund.) Simţiţi
aerul lumii cum intră şi iese din voi cu fiecare suflare pe care o
faceţi. Inspiraţi şi vă încărcaţi cu energie. (Inspiră şi
expiră.) Expiraţi şi daţi afară din voi toate energiile
negative...
Respirăm
şi ne relaxăm. (Respiră şi el profund apoi continuă:)
Ieşim din timp şi intrăm în eternitate... Suntem lipsiţi de
orice griji şi de orice probleme. Trăim în fluxul vieţii.
Respirăm (încă o respiraţie profundă)... Simţim la maxim
bucuria de a trăi şi lipsa de griji a copilului ieşit la joacă
primăvara prin grădină.
Respirăm
profund (respiră şi el)...
Acum stăm un moment în tăcere şi ne bucurăm de secretele care ne
sunt destăinuite de vocea tăcută a universului.
(Rămân
în tăcere timp de 30 de secunde).
(Tăcerea
este întreruptă de sunetul soneriei – sunet de clopoţel).
Formibela:
O fi Geta...
Vizulescu:
Intră Geta! Uşa e deschisă!
Geta
(intrând în scenă): Salutări tuturor! Aţi început fără
mine?
(Geta
are pe ea o fustă scurtă şi o cămaşă înflorată. În picioare
poartă pantofi cu toc înalt.)
Formibela
(ridicându-se de pe scaun să o întâmpine pe Geta): Bună
Geta! – Nu! – Stai liniştită! Era doar un exerciţiu de
încălzire meditativă... Hai să te prezint!... (Ileana şi
Vizulescu se ridică de pe scaune.) Ea e Ileana... Şi el
Vizulescu S9.
Geta
(îi salută: îşi împreunează palmele în faţa pieptului, una
peste alta, orientate spre interior şi cu degetele mari atingându-se
la vârfuri, apoi le ridică păstrând legătura lor şi cu degetele
mari îşi atinge fruntea, după care coboară din nou palmele pe
mijlocul pieptului şi, păstrând degetele mari lipite la vârfuri,
apleacă uşor capul, iar după ce-l îndreaptă zice:)
Salutări
spre fiinţă!
(Cei
doi îi răspund cu aceleaşi gesturi...)
Ileana:
Bine ai venit!
Geta:
Mă bucur că v-am întâlnit!... (Către Iulian):
Bună Iulian!
Iulian
(ridicându-se de pe scaun): Bună Geta! Ai găsit uşor adresa?
Geta:
Da, a fost simplu – strada Repetării, numărul 5, imediat cum
o iei prima la dreapta din strada Întâmplării, după ce ai trecut
de statuia Libertăţii Robotului... Exact cum mi-ai spus. Deci nu
aţi început fără mine?
Iulian:
Nu! Doar îi verificam ventilatoarele cele noi ale lui
Vizulescu...
Geta:
Să ştiţi că eu nu am mai fost la meditaţii în grup până
acum. Şi nu prea ştiu ce trebuie să fac. Să nu mă speriaţi cu
tehnici prea exotice sau greu de justificat raţional...
Vizulescu:
Aşa... Încă o sceptică
printre noi... (Se aşează pe scaun).
Haideţi – luaţi loc!... Ia loc Geta!
(Geta
se aşează în stânga pe scaunul poziţionat lângă cel al lui
Vizulescu, între el şi Ileana).
Iulian:
Vizulescule, ţi-am mai spus, lumea are nevoie de sceptici, ea are
nevoie de îndoială ca de aer... (Se aşează şi el jos, pe
scaunul aşezat imediat în stânga lui Vizulescu, între el şi
Formibela.)
Vizulescu:
Prea bine Iulian... Dar să ştii că eu mi-am rezolvat problema cu
îndoiala...
Iulian:
Chiar? Felicitări. Şi cum merge acum?
Vizulescu:
Păi merge... Nu se mai îndoaie... Sper... Încă nu i-am făcut
o verificare extinsă. Că abia azi dimineaţă mi-am schimbat
supapa. Dar dacă vreţi, putem verifica acum, în direct...
(Se
ridică de pe scaun şi cu o mişcare rapidă îşi trage pantalonii
jos până la glezne...)
Ileana:
Iubi dragă... Ţi-am spus... Mai ai puţină răbdare!...
Iulian:
Chiar omule... Ce te-a apucat? Nu e club de striptis aici. Şi nu
am venit nici la sex în grup, ci la meditaţie în grup...
Geta:
Vai de mine!... Unde am nimerit? Voi ce faceţi de fapt aici?
Formibela mi-a zis că meditaţi la problemele fundamentale ale
vieţii...
Vizulescu
(trăgându-şi pantalonii pe el): Stai liniştită Geta...
Glumeam şi eu. Ce te sperii aşa? Că doar nu eşti virgină?
Geta:
Formibela... nu mi-ai spus că se vor discuta intimităţi
sexuale!...
Ileana:
Ei haide Geta, chiar aşa... Doar nu eşti virgină?... Ce eşti
aşa surprinsă? Viaţa vine cu de toate şi noi medităm la tot ceea
ce ea ne oferă...
Geta:
Chiar?
Ileana:
Da!
Geta:
La tot ce vă oferă?
Ileana:
Exact!
Geta:
Ok... E bine să ştiu şi eu cum stă treaba înainte să
înceapă meditaţia asta a voastră în grup, ca să nu fiu luată
prin surprindere... Mă înţelegi nu?... Puţină prevedere...
Vizulescu:
Te pomeneşti că ţi-e frică... să te cunoşti mai bine...
Iulian:
Lasă omule fata în pace!... Geta nu te lua după robotul ăsta,
că aşa e el glumeţ...
Vizulescu:
Ba nu glumesc deloc acum!... Geta!... Priveşte în ochii mei!...
Te uiţi?
Geta
(surprinsă): Mă uit!?
Vizulescu:
Eşti atentă?
Geta:
Sunt!...
Vizulescu:
Geta?!
Geta:
Da?!
Vizulescu
(cu voce puternică): Trezeşte-te Geta! Nu mai dormi!
Trezeşte-ţi conştiinţa!
Geta:
Aoleu!... Nu mă lua cu poveşti din astea
că le-am fumat demult!... Uite – să ştiţi şi voi: nu mai sunt
virgină oameni buni!... Şi nu mă puteţi
ameţi cu vorbe... (Puţin mai încet către Formibela:)
Formibela dragă, băiatul acesta e vreun guru-robot? Că uite la el
ce aere de iluminat îşi dă!
Formibela:
Habar nu am! Aşa e Vizulescule – cum zice Geta?
Vizulescu:
Poate da... Poate nu... Nu discutăm însă acum despre acest
lucru, ci despre adormirea Getei... Geta?!
Geta:
Da...
Vizulescu:
Priveşte cu atenţie în ochii mei!
Geta:
Privesc...
Vizulescu:
Priveşti în ochii mei?
Geta:
Aşa, şi?...
Vizulescu:
Geta?
Geta:
Da...
Vizulescu:
Geta?!
Geta:
Da omule! Zi odată că nu-s surdă!
Vizulescu:
Geta? Te-ai trezit?
Geta:
Când?
Vizulescu:
Păi asta te întreb şi eu! Te-ai trezit? Şi dacă da, când?
Geta:
Evident că m-am trezit... Ce întrebare mai e şi asta? M-am
trezit azi-dimineaţă...
Vizulescu:
Foarte bine atunci... Am stabilit deci: Geta e trează! Şi s-a
trezit azi-dimineaţă... Deci are o trezire proaspăt trăită şi
ne poate povesti despre ea...
Geta:
Ce să vă povestesc?
Vizulescu:
Cum te-ai trezit azi-dimineaţă...
Geta:
Cum să mă trezesc?! Ca toată lumea! Ca tine, ca Ileana, ca
Iulian... M-am trezit şi eu, ca toată lumea, azi-dimineaţă...
Vizulescu:
Aha!
Geta:
Ce e?
Vizulescu
(apăsat): Ştiam eu!...
Geta:
Ce? E grav?... E grav că m-am trezit?
Vizulescu:
Dacă te-ai fi trezit, nu era grav. Dar tu te-ai trezit ca toată
lumea...
Geta:
Şi cum voiai să mă trezesc?
Vizulescu:
Trezirea, Geta, în sensul ei iluminator, e una singură, şi
când o vei trăi, o vei trăi doar pentru tine şi pentru nimeni
altcineva... Când lumea ta se va trezi cu adevărat, nu te vei mai
trezi la fel ca toată lumea, ci doar la fel ca tine...
Geta:
Iulian prietene, despre ce vorbeşte Vizulescu? Că nu înţeleg...
Ştiu că tu eşti mai raţional, aşa că lămureşte-mă!
Iulian:
Habar nu am Geta! Aşa vorbeşte el: în pilde... Dar ce să-i
faci? – Aici te duce meditaţia: la a înţelege jocul din
întâlnirea oamenilor cu roboţii ca fiind doar repetare şi
întâmplare...
Ileana:
Exact aşa ne-a spus azi la curs şi Vizulescu A1 Savi...
Iulian:
Marele robot filosof a fost azi în vizită pe la voi?
Ileana:
Da...
Iulian:
Şi ce mai filosofează el?
Ileana:
Ştii ce ne-a zis astăzi?
Iulian:
Ce?
Ileana:
A zis că omul sau robotul care nu înţelege repetarea nu
înţelege nimic din viaţă. Şi tot aşa: că omul sau robotul care
nu înţelege întâmplarea nu înţelege nimic din gândire...
Geta:
Foarte profund acest filosof!... Dar revenind la trezirea mea de
azi-dimineaţă... Ce legătură are ea cu presupusa mea virginitate?
Ileana:
Foarte bună temă de discuţii ne propui!... Hai atunci să medităm
asupra ei!...
Vizulescu:
Hai!
(Ileana,
Formibela şi Vizulescu se aşează cu spatele drept, pun palmele pe
genunchi şi, cu ochii închişi, încep să mediteze la tema propusă
de Geta... Tăcere timp de 10 secunde... Iulian şi Geta se uită
unul la altul şi stau şi ei liniştiţi, fără însă a lua
poziţie de meditaţie sau a închide ochii.)
Geta
(în şoaptă către Iulian): Ce fac oamenii aceştia Iulian?
Iulian
(şoptind): Meditează!
Geta
(tot cu voce joasă): La ce?
Iulian:
Nu ştiu! Hai să-i întrebăm! (Tuşind:) Hm... Hm...
Formibela dragă, la ce meditaţi voi acolo?
Formibela:
Poftim?
Iulian:
La ce meditaţi – aşa, cu ochii închişi?
Vizulescu:
Sss! Linişte!... Ne concentrăm...
Iulian:
Foarte bine, concentraţi-vă! (Către Geta:) Se
concentrează!...
Geta:
La ce se concentrează?
Iulian:
Vizulescule, ia întrerupe tu un pic concentrarea voastră şi
explicaţi-i şi Getei ce faceţi voi acolo, că ea e nouă la
capitolul acesta şi să nu se sperie...
Vizulescu:
Of... Geta... Ce nu înţelegi, Geta dragă?
Geta:
Nu înţeleg ce faceţi...
Vizulescu:
Păi nu vezi? Stăm nemişcaţi, cu spatele drept, cu palmele pe
genunchi, cu ochii închişi...
Geta:
Asta văd... Dar întreb: De ce staţi aşa?
Vizulescu:
De ce?
Geta:
Da. De ce?
Vizulescu:
Of... Greu e cu fiinţele ăstea adormite. Nu pricep nimic. Şi
trebuie să le explici totul ca la... fiinţele adormite... Tot uit
că tu nu eşti încă trezită!
Geta:
Ba sunt!
Vizulescu:
Sigur?
Geta:
Sigur!
Vizulescu:
Când te-ai trezit?
Geta:
Azi-dimineaţă, ţi-am mai spus!
Vizulescu:
Of... Ok... Atunci somn uşor şi vise plăcute în
continuare!...
Geta:
Formibela dragă, robotul acesta mă ia la mişto...
Formibela:
Vizulescule... De ce eşti răutăcios cu Geta?
Vizulescu:
Nu sunt răutăcios... Dar eu ce să fac, dacă fata asta nu s-a
trezit încă!?
Formibela:
Geta... Aşa vorbeşte el metaforic: repetă nişte expresii folosite
în cercurile de iniţiaţi la adresa neiniţiaţilor... Înţelegi?
Geta:
Nu!... Nu înţeleg!... Cum vine asta? El e cel iniţiat şi eu
nu sunt? El e cel trezit şi eu nu sunt? Din câte ştiu eu, legea
zice că este egalitate între oameni şi roboţi... Ce are el şi eu
nu am? Ia zi domnule Viz, că acum m-am aprins: ce ai tu şi eu nu
am?
Vizulescu:
Chiar vrei să-ţi răspund?
Geta:
Da, vreau! Vreau să-mi arăţi aici şi acum, ce ai tu şi eu nu
am!... Că m-am săturat de discriminările acestea idioate pe care
le promovezi faţă de mine...
Vizulescu:
Sigur vrei să-ţi arăt?
Geta:
Sigur!... Hai domnule... trezit! Arată-i adormitei de mine
plusul tău şi minusul meu!...
Vizulescu:
Bine! Până aici a fost! M-a provocat... Aţi văzut cu toţii!
În casa mea! Pe scaunul meu! Pe mine, Vizulescu S9 Davel, urmaşul
primului robot filosof... Voi ce ziceţi? Să-i arăt sau să nu-i
arăt?... Anumite taine trebuie să rămână ascunse de ochii celor
neiniţiate...
Iulian:
Arată-i şi tu odată şi să terminăm cu povestea asta!...
Vizulescu:
Ileana tu ce zici?
Ileana:
Ce să zic? Fata vrea să-i arăţi. Eu nu ştiu ce vrei să-i
arăţi, dar în principiu nu am nimic împotrivă...
Vizulescu:
Formibela?
Formibela:
Arată-i roboţel! Chiar sunt curioasă şi eu ce o să-i arăţi.
Ce ai tu în plus faţă de ea şi ce-i lipseşte ei?...
Vizulescu:
Bine!.. Geta?
Geta:
Da?
Vizulescu:
Vrei să-ţi arăt acum sau mai încolo? În public sau în
privat? Cu încetinitorul sau brusc?... Cum vrei să-ţi arăt plusul
meu şi minusul tău?
Geta:
Viz, dragă... Arată-mi acum, aici, imediat. Te provoc!
Vizulescu:
Foarte bine. Priviţi atunci!
(Vizulescu
se ridică în picioare, se dispune în faţa Getei şi începe să
facă nişte semne cu mâinile prin aer, se întoarce, se întinde,
se arcuieşte de spate mai face nişte semne cu mâinile prin aer,
respiră profund şi dintr-odată, cu rapiditate, îşi trage jos
pantalonii de pe el până la glezne... şi apoi revine calm pregătit
să-şi dea jos şi chiloţii. Când să pună mâna pe ei, toţi sar
de pe scaune:)
Ileana:
Iubi!
Iulian:
Opreşte-te omule!
Formibela:
Viz nu-i nevoie!
Geta:
Vai de mine! Unde am nimerit?
Vizulescu:
Ce e, oameni buni? (Şi se întoarce cu pantalonii încă în
vine către cei de faţă:) Doar aţi vrut să-i arăt?... Ştiţi
ce? Hotărâţi-vă odată!
Ileana:
Iubi! Hai nu te mai prosti... Am crezut că vrei să-i arăţi ceva
mai filosofic, ceva mai meditativ, ceva mai profund, ceva tainic,
ceva... relaxant...
Vizulescu:
Dar Ileana, iubire mea, ce voiam eu să-i arăt e profund
filosofic şi e foarte meditativ şi relaxant!...
Ileana:
Ştiu iubi! Aşa e! Ai dreptate... Dar... Geta... e virgină!
Geta
(se ridică nervoasă de pe scaun în faţa lui Vizulescu):
Ştiţi ce? Cred că vă lipseşte o doagă! V-am mai spus că nu
sunt virgină!... Şi dacă m-aţi provocat, şi tot suntem la faza
cu dezbrăcatul, iaca vă arat chiar acum că nu sunt. (Şi
îşi trage brusc fusta jos de pe ea, până la glezne. Apoi revine
şi dă să-şi tragă şi chiloţii jos de pe ea...).
Formibela:
Opreşte-te fată! Ce-ţi veni?
Iulian:
Geta! Stai cuminte!
Ileana:
Bine Geta! Nu e nevoie! Te credem pe cuvânt...
Vizulescu
(încă cu pantalonii în vine, merge un pic către Geta): Eu nu
o cred!
Ileana:
Viz! Nu te mai juca! Trage nădragii ăia pe tine, robot şmecher
şi pofticios ce eşti şi lasă fata în pace!...
Vizulescu:
Ei uite că nu o las!... (Se mai apropie un pic de Geta.) Geta!
Geta
(cu fusta trasă până la glezne): Da!
Vizulescu:
Mai vrei să-ţi arăt ce am eu în plus şi tu nu ai?
Geta:
Nu!... Că m-am prins!... (Vine ameninţătoare spre el:)
Ai un plus de nebunie şi un minus de minte întreagă!... Adică,
cum ar veni, îţi lipseşte o doagă! Eşti trilu-lilu... Eşti
dus!...
Formibela:
Hai copii! Nu vă mai certaţi! Că nu e frumos! Ne-am întâlnit
aici să medităm, să ne relaxăm, să ne simţim bine...
Geta:
Aşa ai zis!... Dar uite că nenea ăsta mă tot face adormită
şi tot insistă că sunt virgină...
Formibela:
Hai Geta... că noi te credem!... Trage fusta pe tine şi hai să ne
calmăm!...
Geta:
Nu! Că vreau să-i demonstrez!...
Vizulescu:
Ce? Ce vrei să-mi demonstrezi, dragă Geta?
Geta:
Vreau să-ţi arăt că nu sunt virgină!...
Vizulescu:
Aşa deci!... Ştii ce? Hai că
începe să-mi fie frig la instalaţie. (Trage pantalonii
pe el.) Lasă că-mi arăţi
altă dată. Trage fusta pe tine şi te linişteşte!... Te cred!...
Tu chiar crezi că nu eşti virgină...
Geta
(nervoasă, trăgând fusta pe ea): Doar cred, ha? Doar cred?...
Iulian?!
Iulian:
Da!?
Geta:
Iulian, ia confirmă-le tu acestor oameni că eu nu sunt
virgină!...
Iulian
(surprins): Cum?
Formibela
(ridicându-se de pe scaun): Poftim?! Ce ai zis?... Ce e asta
Iulian? M-ai înşelat cu o umanoidă biologică? Cum ai putut,
nenorocitule?
Iulian:
Stai liniştită iepuraş... că nu e adevărat!...
Geta:
Ce nu e adevărat mă Iulian? Acum nici tu nu vrei să confirmi?
Formibela:
Ce să-ţi confirme tu nesimţită? Credeam că îmi eşti
prietenă... Te primesc în casă şi tu te dai la bărbatul meu...
Nenorocito!
Vizulescu
(aşezându-se pe scaun): E, hai fetelor... Calmaţi-vă! Staţi
jos! Respiraţi încet, ordonat, relaxaţi-vă!...
Formibela
(aşezându-se pe scaun): Nesimţito!...
Vizulescu:
Hai vă rog: Respiraţi profund, relaxaţi-vă şi simţiţi
liniştea şi pacea, iubirea şi compasiunea...
Fomibela
(ridicându-se de pe scaun se apropie de Geta): Scroafă! Curvă!
Târfă ordinară!...
Vizulescu:
Haide Formibela, nu mai fi rea! Stai jos, te rog! (Formibela
se aşează pe scaunul ei). Aşa... Ne relaxăm şi inspirăm
profund...
Formibela
(iritată): Relaxaţi-vă!... Sigur!... Hai mai termină odată
cu prostia ta de meditaţie!... Dacă vrei să ştii, eu vin pe aici,
pe la întâlnirile tale de meditaţie, doar fiindcă îmi placi şi
fiindcă ne-o mai tragem din când în când şi nu pentru toate
vrăjelile acestea filosofice ale tale...
Iulian
(surprins): Cum?
Ileana:
Ce ai zis? Ce faceţi? V-o mai trageţi din când în când?...
Viz... spune-mi că nu-i adevărat!
Vizulescu:
Iubi, nu e adevărat!...
Formibela:
Ce nu e adevărat băi guru-robot?... Ia povesteşte-i ce am
făcut noi doi săptămâna trecută aici pe covor!...
Vizulescu:
Ce să facem?... Meditaţie Ileana!... Doar meditaţie...
Ileana:
Meditaţie zici... Ce meditaţie?
Vizulescu:
Ştii tu Ileana... Din aceea tantrică...
Ileana
(tristă): Tantrică?! Nu-mi vine să cred!... Cum ai putut să
faci aşa ceva?...
Vizulescu:
Haide Ileana!... Nu mai fi aşa dură cu mine, că aşa mi-e
softul programat – să mi se deschidă supapele şi să mi se
ridice nivelul la ulei când văd forme nude de femeie... Doar ştii
asta...
Ileana
(cu tristeţe în glas): Programat, neprogramat – nu e bine ce
ai făcut... Nu ţi-am fost de ajuns? Iubirea mea nu ţi-a fost de
ajuns?... Cum ai putut să faci aşa ceva?...
(Urmează
o tăcere de câteva secunde.)"
Meditaţia roboţilor – Radu Lucian Alexandru - carte pdf:
https://calatorieprinconstiinta.files.wordpress.com/2014/06/meditatia-robotilor-radu-lucian-alexandru.pdf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu